Timișoara, unu din trei. Cifrele nu mint dar sunt trecute cu vederea

Sportul nu face politică dar imixtiunea interesată și nepricepută a politicului românesc în sportul carpatin a făcut ravagii în ultimele trei decenii, ravagii exemplificate și prin starea actuală de fapt din lumea arenelor în capitala Banatului, o tristă stare de fapt, motiv pentru care, la ora unor alegeri locale, nu este deloc ca nuca-n perete a pune punctul pe i cu privire la trecerea pe la urne fie și într-o publicație cu tematică sportivă.  

Iar Sporttim o face precum în referirile la activitatea lumii arenelor, adică prin a sintetiza lucid mergând direct la țintă în ceea ce privește cele mai mereu nespuse în restul spectrului mediatic, a se citi adevărul inconvenabil dar cât se poate de elocvent. Și este cât se poate de clar și precis, căci, precum în sport, cifrele nu mint, ba din contră, vorbesc de la sine. Asta în cazul în care pot fi interpretate cum s-ar cuveni, și nu prin trecerea cu vederea a sâmburelui problemei, nedetectat din lipsă de realism, superficialitate, ignoranță dar și dintr-o incapacitate de analiză cu discernământ.

Scurt și la obiect, dar mai ales mai presus decât aspectul schimbării care era mai mult decât necesară, esența alegerilor locale din anul 2020 în Timișoara constă în absenteismul la urne al celor cu drept de vot, o palmă în sine dată de electoratul de pe Bega spectrului politic care are o mult mai mare nevoie de alegători decât ar avea-o cetățenii de așa-zișii aleși ai lor. O foarte binemeritată palmă, aproximativ la fel de usturătoare precum la precedente alegeri, variații pe aceeași temă… 

Așadar cifrele nu mint iar numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne pe 27 septembrie 2020 în Timișoara a fost de 93.514, o treime din totalul locuitorilor cu drept de vot din municipiul de pe Bega, mai exact 33,90%. Ceea ce spune totul, din moment ce numai unul la fiecare 3 cetățeni cu drept de vot din capitala Banatului a luat calea urnelor. Acel ”unu din trei”, o proporție totuși mărișoară la ceea ce reprezintă înșelătoria în formă continuată pe care o practică sfera curat murdară a politicului pe pielea cetățeanului de rând. Restul, ”doi din trei”, decentă opțiune pentru a nu valida un sistem în sine putred fără remediu.  

Iar putreziciunea sa este conferită printre altele și de legislația electorală înadins cât se poate de strâmbă, voit bătută astfel în cuie, în interesul aceluiași spectru politic, indiferent cât de rău ar face procesului democratic și celor pe care ar trebui să-i slujească, și anume cetățenii.

Strâmbă prin faptul că postul de primar al unui municipiu cu sute de mii de locuitori, unul dintre cele mai mari din România, poate fi adjudecat și cu un procentaj subțire al numărului de voturi exprimat din totalul celor cu drept de prezență la urne.

Nici 50.000 de voturi n-a fost nevoit să strângă noul primar neamț al Timișoarei, Dominic Samuel Fritz, mai precis 49.191 voturi, pentru a fi la cârma administrației locale pe o semnificativă perioadă de 4 ani, ceea ce înseamnă că locuitorii din capitala Banatului au un edil șef care a fost ales de numai un alegător la fiecare aproape 6 cetățeni cu drept de vot de pe malurile Begăi. Procentaj cu atât mai mic dacă s-ar lua în calcul și locuitorii fără drept de vot… Ce mai comedie, ”Eu cu cine votez?”, ca ”jilțul” unor orașe cheie să poată fi câștigat fie și prin a fi ales de doar un votant din fiecare aproape 6 cetățeni cu drept de vot. La care survin întrebări cât se poate de firești, gen ”dar cu ceilalți 5 din 6 locuitori cu drept de vot ce facem?”, însă mai ales ”dar democrația unde poate fi oare cu adevărat?”

Este admirabilă dar lipsește cu desăvârșire, și asta fără exagerare.  

Măcar, germanul a strâns mai multe voturi decât Nicolae Robu la precedentele alegeri locale, din 2016, când fiul Bocsigului și-a păstrat poziția prin a fi ales de numai 41.531 de timişoreni, număr totuși suficient pentru a-i asigura o majoritate de 52,9%, ceea ce spune totul pentru oamenii realiști în ”a citi” la sânge cifrele. 

Asta-i esența, că timișorenii au lipsit masiv de la urne și în 2020, asta-i esența, că un nou primar poate fi ales cu nici 50.000 de voturi într-un oraș cu aproape 300.000 de cetățeni cu drept de participare la urne, aspecte care definesc fără echivoc întreaga șaradă a ”vieții cetății” din numeroase localități ale României.

Restul, că un mai tânăr aspirant cu înclinații verzi îl înlocuiește în funcție pe un sexagenar vopsit cu toate alifiile și care a excelat magna cum laude în a persista verbal prin jignirea și insultarea inteligenței tuturor timișorenilor care îndrăzneau să nu fie de acord cu idioțeniile ”alesului”, constituie doar un amănunt pălind în semnificație în raport cu absenteismul la urne și portița legislativă de a putea fi înscăunat în Timișoara cu nici 50.000 de voturi. 

O schimbare era într-adevăr necesară, dar cam atât, căci în rest, no comment. Cu rezervele de rigoare, o sănătoasă doză de scepticism, și nu de cinism. Căci cea cu ”Regele a murit, trăiască Regele!” e binecunoscută, păzea.

Ideea rămâne aceeași, și anume că politica e o prostituată de evitat, votul fiind o unealtă de folos pentru aleși și nu pentru alegători. Sistemul e pervertit, curat murdar, iar oamenii ”de bine” ”știe” de ce.

Motiv pentru care fair-play-ul sportiv e întotdeauna de preferat. 

 

The post Timișoara, unu din trei. Cifrele nu mint dar sunt trecute cu vederea appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*