Timișoreanul Nini Gabriel Dica, „Jucătorul anului 2017 în Tennis Europe Junior Tour”. Recunoaștere la nivel continental

Juniorul timișorean Nini Gabriel Dica tocmai a primit din partea forului european de tenis de câmp un mesaj de felicitare pentru desemnarea sa drept cel mai bun jucător al anului 2017 în Tennis Europe Junior Tour. Iar pe lângă premiul oferit de Tennis Europe, sportivul din Timișoara s-a ales și cu două săptămâni de pregătire la Academia Muratoglu.

 

Recunoașterea progresului și potențialului juniorului timișorean constituie totodată un motiv de mândrie pentru întreg tenisul de câmp românesc, în acest sens și Federația Română de Tenis consemnând pe marginea distincției adjudecate de Nini Gabriel Dica prin cele publicate astăzi în pagina I a site-ului, după cum urmează…

”Performanță excepțională pentru românul Nini Gabriel Dica, component al Lotului Național U16, jucătorul antrenat de Răzvan Itu primind din partea Tennis Europe premiul „Jucătorul anului 2017 în Tennis Europe Junior Tour” la categoria de vârstă U16.

Această distincție vine ca o recunoaștere a evoluției compatriotului nostru în cel mai bun an al carierei lui.

În 2017, Nini Gabriel Dica a câștigat cinci titluri de simplu și două titluri de dublu din Circuitul Tennis Europe – inclusiv „Tennis Europe Junior Masters”, acest veritabil „Turneu al campionilor”, două titluri din Circuitul ITF Tennis Juniors, circuit rezervat jucătorilor de până în 18 ani, și este și vicecampion europen, dupa ce a jucat finala Campionatului European U16.

<Este o performanță incredibilă pentru acest tânăr și foarte talentat junior din România, și mă bucur că cei de la Tennis Europe i-au oferit acest premiu, pentru că el este, în egală măsură, o apreciere a valorii lui Nini Dica, și o recunoaștere a muncii pe care noi, cei din Federația Română de Tenis, am depus-o în toți acești ani pentru dezvoltarea tenisului românesc. Îl felicit pe Nini și așteptăm de la el și alte performanțe excepționale>, a declarat George Cosac, președintele Federației Române de Tenis.”

The post Timișoreanul Nini Gabriel Dica, „Jucătorul anului 2017 în Tennis Europe Junior Tour”. Recunoaștere la nivel continental appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*