Tinerii rugbiști de la CS Universitatea au îmbinat munca cu distracția la „Oval Beach” Mamaia!

Timp de trei zile, la malul mării,  mai precis pe plaja din Mamaia a clubului Cleopatra, s-a desfășurat a 12-a ediție a „Oval Beach”. La start s-au prezentat echipe de rugby din toată țara, începând de la U8 până la cele de U19, toate respectând normele de protecție COVID.

Fiind vorba despre un turneu de vacanță, rezultatele au contat mai puțin, mai ales că organizatorii nu au făcut diferențe când au împărțit cupele, diplomele și mingile nou-nouțe formațiilor participante. „Clubul Sportiv Universitatea Arad a angrenat în competiție  o echipă de U14, care a avut o comportare foarte bună. Până la urmă, scopul acestui turneu a fost să îmbinăm munca cu distracția și totul a ieșit foarte bine, inclusiv vremea a ținut cu noi. Îi felicităm pe copii, dar și pe organizatorii acestei competiții”, a spus Marian Grindei, antrenorul arădenilor, alături de Eugen Argintaru și Daniel Perici.

Sara Uzbaschi, Bogdan Costea, Luca Perici, Adrian Coler, Cristian Curt, Bogdan Coler și Mario Fanea au fost copiii care au reprezentat gruparea studențească de pe Mureș pe Litoral.

0
0

Articolul Tinerii rugbiști de la CS Universitatea au îmbinat munca cu distracția la „Oval Beach” Mamaia! apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*