Toalete transparente, ultima atracţie la Tokyo

Arhitectul-star Shigeru Ban revoluţionează imaginea toaletelor publice, de care oamenii se tem pentru că sunt murdare și miros urât, făcându-le literalmente transparente, scrie DPA, potrivit News. Ro, citată de Hotnews. Aceste structuri noi sunt deja în uz la Shibuya, un cartier la modă în Tokyo. Atunci când nu sunt folosite, pereţii de sticlă, în culori pastelate, sunt transparenţi, iar vasele de toaletă şi chiuvetele albe şi curate pot fi văzute de toată lumea. Imediat ce uşa este încuiată, sticla devine opacă, prin intermediul preţilor inteligenţi, alimentaţi cu electricitate. Toaletele fac parte dintr-un proiect intitulat Tokyo Toilet, al Nippon Foundation, care speră să transforme toaletele publice într-un loc calm şi liniştit. ”De două lucruri suntem preocupaţi atunci când intrăm într-o toaletă publică, mai ales dacă se află într-un parc. Primul este curăţenia, iar al doilea dacă este cineva înăuntru”, scrie Ban pe site-ul proiectului. El este unul dintre cei 18 artişti care susţin proiectul, între care se află alţi doi arhitecţi celebri, Tadao Ando şi Kengo Kuma. Şi dacă este o pană de curent? Nu există motive de teamă. Managerii proiectului dau asigurări că, dacă are loc o pană de curent, nimeni nu va putea vedea înăuntru.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*