Todea: „Suferim la omogenitate, dar după aspectul jocului era mai echitabil egalul” v.s. Ciucă: „Speranțe că ne vom ridica de jos, dar mai avem de tras”

Național Sebiș rămâne cu punctul cucerit, oarecum suprinzător, în fața liderului Șoimii Lipova în prima etapă a returului. Industria Galda a plecat cu toate punctele de pe malul Crișului Alb și respiră în coada clasamentului, întrecând-o pe Deva pe locul 13 și fiind la o singură lungime de undă de Giarmata și Ghiroda.

De acum e clar, „alb-albaștrii” au cam pierdut contactul cu podiumul, dar marea îngrijorare a antrenorului se referă la prestația echipei sale. „Cu Lipova, ne-am mobilizat suplimentar fiindcă întâlneam echipa de pe primul loc și am obținut un rezultat bun. Apoi, nu am mai avut aceeași exprimare în teren, nici la Dumbrăvița, nici azi, cu Galda. Cu toate astea, au fost momente în care puteam schimba soarta acestor partide, însă rămânem cu buza umflată. Astăzi, spre exemplu, am condus cu 1-0 și trebuia să gestionăm mai bine finalul de meci. Din păcate, am luat două goluri la faze ce nu anunțau nimic, deși adversarul a avut și situații mai mari din care nu a marcat. Galda are meritul de a fi reacționat prin determinare în special după ce a luat golul, în timp ce noi ne-am pierdut concentrarea. Chiar și așa, după aspectul general al jocului, dar și prin prisma faptului că am ratat o ocazie bună în ultimele minute, un rezultat de egalitate era mai apropiat de realitate. Este clar că suferim la capitolul omogenitate, sunt jucători veniți cu trei-patru zile înainte de începerea returului și relațiile de joc nu sunt tocmai bune. Altfel, chiar dacă locul 1 a devenit aproape imposbil de atins, ar trebui să avem reacție cât mai repede. Nu e totuna că terminăm campionatul pe locurile 8-9 sau pe 3-4, fiecare dintre noi ar trebui să-și dorească să fie cât mai sus la final. Trebuie să privim în față, să strângem rândurile și să ne prezentăm cât mai bine la derby-ul de la Cermei, unde nu vom fi așteptați cu flori”, spune Cristian Todea, antrenorul Naționalului.

În sezoanele precedente, Galda nu s-a simțit prea bine la Sebiș, dar de această dată a luat trei puncte de aur. „Îmi felicit băieții pentru joc, am avut destule ocazii, trei chiar de singur cu portarul. Totuși, am reușit și golurile ce ne-a adus victoria, a doua consecutivă în campionat. Am muncit mult pentru aceste rezultate, cele 6 puncte ne dau speranțe că ne vom ridica de jos, dar încă mai avem de tras. Vine Ocna la noi etapa viitoare, și ea în mare foame mare de puncte, sper să nu dăm pe pere ce am luat pe mere. Felicit echipa pentru încredere și spirit, au făcut fericiți suporterii și susținătorii Industriei”, ne-a declarat și Paul Ciucă, „principalul” formației din județul Alba.

 

0
0

Articolul Todea: „Suferim la omogenitate, dar după aspectul jocului era mai echitabil egalul” v.s. Ciucă: „Speranțe că ne vom ridica de jos, dar mai avem de tras” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*