Tot felul de figurişti şi teribilişti la volan, pe şoselele din Prahova

F. T.

Despre teribilişti care se urcă băuţi la volan sau care fac diverse figuri în trafic, pe şoselele din judeţ, punând în pericol nu numai viaţa lor, dar şi a altora, am promis că vom mai scrie. O facem şi-acum, o vom face ori de câte ori este cazul. Poate şi mâine, de ce nu?
De ce nu, cât timp chiar reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova pun, în comunicatele de presă, titluri de genul „Tânăr teribilist depistat la volan”.
Iar drept exemplu este dat cazul unui adolescent din Prahova. Iată ce precizează, în acest context, poliţia prahoveană: „Într-una dintre nopţile trecute, pe raza comunei Târgșorul Vechi, oamenii legii din cadrul Secţiei Rurale Blejoi au observat un autoturism care circula pe strada Păcii fără a avea luminile de întâlnire în funcțiune. După observarea acestuia, s-a procedat la oprirea regulamentară a autoturismului, la volan fiind identificat un tânăr de 17 ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, în urma tesării cu apartul etilotest, s-a constatat că tânărul avea o alcoolemie de 0, 16 mg/ litru alcool pur în aerul expirat”.
Evident că în consecinţă cercetările oamenilor legii au fost extinse, constatându-se că „tânărul teribilist a luat cheile autoturismului care aparţine fratelui său, fără ca acesta să cunoască acest lucru. În acest context, cercetările continuă în cadrul unui dosar penal care are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de «conducerea unui autovehicul fără permis de conducere» şi «furt în scop de folosinţă»”.
Cum scriam mai sus, sunt mulţi, parcă din ce în ce mai mulţi, astfel de teribilişti pe şoselele din judeţ. Şi – cel puţin după cum reiese din comunicatele poliţiei prahovene – nu sunt semne că numărul acestora s-ar diminua.
Dar, aşa cum promiteam, vom reveni…

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*