Toţi sub linie!

Cei cinci antrenori prahoveni care au susţinut examenul pentru a fi acceptaţi la Şcoala Federală de Antrenori pentru obţinerea Licenţei A UEFA au fost declaraţi respinşi!
În ordinea notelor obţinute – Ionuţ Neagu (locul 32, media 8,09), Laurenţiu Dumitru Costache (locul 36, media 7,97), Robert Stoica (locul 39, 7,67), Marius Manolache (locul 40, 7,66) şi Bogdan Zahiu (locul 46, ultimul, cu media 6,84) au fost respinşi de către comisie, dar, cel puţin în cazul primilor doi, faptul că sunt „sub linie” este mai mult decât interpretabil!sub linie b
Laurenţiu Costache, de exemplu, a primit la interviu / evaluare CV, penultima notă dintre toţi concurenţii, 6,66, lucru care l-a trimis sub „linie” (media necesară era 8,24)! Fapt incredibil, atâta timp cât acesta are peste 50 de meciuri în Liga I şi antrenează de ani buni la nivelul ligii a III-a, activând la Ştefăneşti şi, de doi ani, la Astra 2, ca secund al lui Marius Măldărăşanu)! „Lara” a primit, inexplicabil, şi o notă foarte mică la proba practică, 8,66, în condiţiile în care el activează încă la nivelul Ligii A, ca jucător şi nu a avut probleme la testul susţinut, fapt care l-a trimis în grupul „respinşilor”!
În schimb, pe lista celor acceptaţi apar preşedinţi de club (care nu antrenează), vezi cazul Codru Grădinariu, de la UTA), iar exemplele „anormale” pot continua!

Au contestat degeaba

Patru dintre cei cinci antrenori prahoveni care au fost respinşi la examen, Ionuţ Neagu, Laurenţiu Costache, Robert Stoica şi Marius Manolache au depus contestaţii privind rezultatele admiterii publicate de către SFA, fără absolut niciun efect! Practic, comisia pentru contestaţii, din care face parte şi prahoveanul Valentin Sinescu a menţinut, întocmai, notele şi calificativele iniţiale, fără a schimba absolut nimic! Pur şi simplu, contestaţiile s-au făcut degeaba…

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*