Trafic de cocaină pe ruta Valencia – Braşov, via Ploieşti !

F. T.

Procurorii DIICOT Serviciul Teritorial Braşov au dispus reținerea a patru indivizi, suspectaţi de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic internațional de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc.
Potrivit unui comunicat al instituţiei, „în cauză s-a reținut faptul că, în perioada septembrie 2020 – ianuarie 2021, un număr de trei persoane au constituit un grup infracțional organizat, la care a aderat ulterior și o altă persoană, având ca scop activitatea de transport, import și distribuție de droguri de mare risc – cocaină – din Spania în România, obținând din această activitate importante sume de bani. În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că drogurile de mare risc erau procurate și expediate din oraşul Valencia (Spania) de către o persoană sau interpuși ai acesteia, prin două societăți specializate în transportul internațional de colete”.
Anchetatorii mai precizează că drogurile erau ascunse în ambalaje de detergent, introduse în cutii de carton împreună cu obiecte de vestimentație și alimente, fiind preluate de la sediile a două agenții din Ploiești! „Astfel, în perioada 11.09.2020 –
07.01.2021, inculpaţii au ridicat de la sediile societăților specializate în transport internațional, 8 colete conținând fiecare aproximativ 250 grame cocaină, cu grad ridicat de puritate” (comunicat DIICOT Braşov).
Pe „piața neagră”, cantitatea de două kilograme de cocaină introdusă în țară de către membrii grupării ar valora, potrivit estimărilor procurorilor, 225.000 euro!
În urma probatoriului administrat, „la data de 08.01.2021, Tribunalul Braşov a dispus arestarea preventivă a doi inculpaţi, pentru o perioadă de 30 de zile, iar faţă de alţi doi, procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov au dispus măsura preventivă a controlului judiciar” (comunicat DIICOT Braşov).

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*