Tragedie în Bucegi, în a doua zi a anului. Doi alpiniști și-au găsit sfârșitul într-o prăpastie

Violeta Stoica

Salvatorii montani de la Serviciul Public Județean Salvamont Prahova și Salvamont Bușteni au intervenit sâmbătă seară, 2 ianuarie, după căderea întunericului și în condiții meteorologice deosebit de grele, pe un traseu extrem, după ce au fost anunțați că o femeie care practica alpinismul a căzut de pe Brâna Mare a Morarului, spre firul Văii Cerbului. Anunțul a fost făcut chiar de către bărbatul care o însoțea în acea zonă extrem de dificilă chiar și pentru alpiniștii experimentați.
Plecați în intervenție, salvamontiștii au găsit în zonă nu numai trupul neînsuflețit al femeii căzute în prăpastie, ci și pe cel al bărbatului care îi anunțase de producerea incidentului grav. Acțiunea salvatorilor montani a durat circa opt ore, pentru că zona este dificil de abordat pe timp de noapte inclusiv vara, fiind coborât aseară de pe munte trupul fără viață al femeii care a alunecat din Brâna Mare a Morarului în prăpastie. Nu se știe ce s-a întâmplat cu bărbatul care o însoțea, pentru că acesta a apelat 112 pentru a cere sprijinul salvamontiștilor. Se crede că alpinistul a intenționat să coboare spre zona în care a căzut femeia, pentru a-i veni în ajutor acesteia, dar și-a găsit și el sfârșitul în aceeași zonă.
Potrivit Salvamont Prahova, acțiunea de salvare s-a declanșat în urma unui apel la 112, recepționat de către Dispeceratul Salvamont Prahova, care anunța că o alpinistă a căzut din Brâna Mare a Morarului, înspre Valea Cerbului. O echipă de prim răspuns, formată din 3 salvatori montani, s-a deplasat spre locul accidentului, unde, din păcate, au fost găsiți decedați ambii alpiniști. O altă echipă de sprijin, formată din opt salvatori montani, a venit în ajutorul primei echipe de intervenție.
Ieri, salvamontiștii din Bușteni și ai Serviciului Județean Salvamont Prahova urmau să parcurgă din nou traseul respectiv pentru a coborî și trupul bărbatului decedat.
Pe de altă parte, chiar din primele zile ale acestui an, salvamontișii din Sinaia au avut de furcă cu turiștii accidentați în zona domeniului schiabil. Pe 1 ianuarie, salvatorii montani au intervenit în cazul unei persoane care a suferit un traumatism la piciorul drept pe Pârtia Valea Soarelui, al alteia care s-a tăiat la mâini și la picioare pe pârtia de sanie, un al treilea caz fiind al unei persoane care a avut un traumatism la piciorul stâng pe Drumul de Vară.
Pe 2 ianuarie, salvamontiștii din Sinaia au avut nevoie de efective suplimentare, pentru că și intervențiile au fost mai multe. Traumatisme la picioare pe pârtiile Valea Soarelui și pe Drumul de Vară, persoane blocate din cauza gheții pe Pârtia Carp și în zona Cascada Carp, precum și un traumatism la claviculă.
Ieri, din cauza vântului puternic, toate instalațiile de transport pe cablu care urcă spre pârtiile din Sinaia au fost oprite, astfel că și domeniul schiabil din zona alpină a rămas pustiu.

Foto: Salvamont Prahova

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*