Tragedie la Cocorăştii Colţ! Un bărbat a murit după ce s-a răsturnat cu maşina…

F. T.

Este greu să scrii şi, mai ales, să tragi vreo concluzie despre ce s-a întâmplat în noaptea de luni spre marţi la Cocorăştii Colţ! Este greu, fiindcă un om a murit!
Tocmai de aceea amintim doar ceea ce scriu reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova într-un comunicat de presă: ” În cursul nopții de 29/30 martie, în jurul orei 01:00, un echipaj de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală Cocoraștii Colț a observat un autoturism care se deplasa fără a avea montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare.
Întrucât conducătorul acestuia nu a oprit la semnalul regulamentar de oprire, s-a procedat la urmărirea acestuia.
La un moment dat, pe DC 106, la ieșire din localitatea Cocorăștii Colț, conducătorul auto a pierdut controlul volanului, s-a răsturnat în afara părții carosabile și, din nefericire, în urma impactului, a decedat.
Din verificări a reieșit faptul că autovehiculul nu era înmatriculat, iar bărbatul de 47 de ani aflat la volan avea suspendat dreptul de a conduce.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, conducerea unui autovehicul neînmatriculat și conducere fără permis”.

Foto: IPJ Prahova

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*