Trecând inclusiv peste… covid, absolvenții de liceu din Comarnic au reînviat una dintre tradițiile orașului

N. D.

Momente de neuitat le-a fost dat să trăiască, ieri, unora dintre locuitorii orașului Comarnic! Absolvenții clasei a XII-a din cadrul liceului din localitate, cu bucurie, dar și multe lacrimi, au ținut să reînvie, după mai bine de un an de la confirmarea pandemiei, care a venit cu atâtea restricții, una dintre frumoasele tradiții din Comarnic. Astfel, în ținuta specifică absolvenților, cea în robă, elevii absolvenți ai Liceului “Simion Stolnicu” din Comarnic au străbătut, ieri, tradiționalul drum până la sediul primăriei orașului, într-un fel de gest de “rămas bun” făcut locurilor natale înainte de a-şi urma drumurile în viaţă, în mesajele trecute pe pancarte nelipsind faptul că elevii au reușit să treacă atât peste cei patru ani de liceu, cât şi peste… covid! Anunțul despre evenimentul organizat ieri a fost făcut chiar de către Primăria Comarnic, pe pagina oficială de facebook, unde au fost publicate și câteva fotografii. ”Îi așteaptă examenul maturității și, apoi, viața însăși, tumultoasă și magnifică! Le urăm din tot sufletul baftă la Bacalaureat, succes în toți anii ce urmează și să țintească sus… sus de tot! Felicitări! Ne mândrim cu voi!”, a fost mesajul transmis de către reprezentanții Primăriei Comarnic absolvenților de liceu din oraș.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*