IMAGINI VIDEO RĂSTURNARE de situație în cazul accidentului din BAIA MARE, unde trei persoane au fost rănite grav.FOTO

Aseară, la ora 21.40, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au fost sesizați prin SNUAU 112 că pe strada Grănicerilor din municipiu s-a produs un accident rutier soldat cu mai multe victime.

Un tânăr de 21 ani, din Baia Mare, aflat la volanul unui autoturism, a pierdut controlul direcţiei de mers într-o curbă la dreapta, a pătruns pe sensul opus şi a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus regulamentar de un sălăjean de 34 de ani.

În urma accidentului a rezultat avarierea celor două autoturisme şi vătămarea corporală a celor doi şoferi şi a unui pasager din maşina acroşată. Persoanele rănite au fost transportate la spital iar şoferul din Baia Mare a rămas internat sub supraveghere medicală. Din cauza leziunilor suferite acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest. Celălalt şofer nu se afla sub influenţa alcoolului.

Accident Granicerilor

Posted by 24/7 Baia Mare on 28 Ianuarie 2018

În urma verificărilor efectuate poliţiştii au constatat că inspecţia tehnică a autoturismului condus de şoferul băimărean era expirata din 11.07.2017 și că acesta nu avea încheiată poliţă de răspundere civilă auto.

Poliţiştii continuă cercetările.

 

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*