Trei produse montane din lapte de la Valea Doftanei şi pâinea cu cartofi de la Telega – certificate oficial

Nicoleta Dumitrescu

Caşcaval ţărănesc Valdostana, brânză de burduf Valdostana, caşcaveaua Valdostana – toate de la Valea Doftanei – şi pâinea albă cu cartofi de la Telega sunt, oficial, noile produse naturale, fabricate în Prahova, aşezate în coşul cu bunătăţi. Cele patru specialităţi – pentru care s-a primit în luna august confirmarea certificării lor de la Ministerul Agriculturii – vin în completarea altor produse, considerate tradiţionale, deja înregistrate în judeţ. Pâinea albă cu cartofi de la Telega este trecută acum pe lista reţetelor consacrate, iar în cazul celor trei produse din lapte de la Valea Doftanei, acestea sunt primele din judeţ înregistrate ca produse montane. În ultimul caz, este vorba despre reuşita punerii în practică a unor programe de încurajare a fabricării produselor tradiţionale, o întâlnire pe această temă fiind organizată, în luna iunie, la Câmpina, la care au participat zeci de fermieri din zona montană a Prahovei.

Întâlnirea organizată de Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Prahova la Câmpina, acum două luni, pe tema posibilităţii înregistrării, în mod oficial, a produselor montane, a fost benefică pentru unii dintre fermierii din judeţ. De la Mita Enache, directorul instituţiei menţionate, am aflat că, în luna august, a venit de la Ministerul Agriculturii confirmarea faptului că trei produse fabricate din lapte au primit denumirea de “Produs montan”. Este vorba despre “Caşcaval ţărănesc Valdostana”, “Brânză de burduf Valdostana”, “Caşcavea Valdostana” – toate fiind produse ale S.C. Ferma IP Valea Doftanei, a cărei activitate este recunoscută pentru punerea în valoare a resurselor specifice zonei.
3-aAstfel, ferma de la Valea Doftanei este prima din judeţ care a spart gheaţa în acest domeniu, de-acum încolo putând comercializa produsele lactate menţionate cu eticheta “Produs montan” . Conform specialiştilor din agricultură, această denumire este asimilată cu denumirea “Produs eco”, tip de produs care, în ultima perioadă, este tot mai mult căutat de către cei care vor să mănânce cât mai sănătos. De menţionat că, în lista produselor montane s-au putut încadra cele din carne sau lapte – caşcaval sau telemea; cele obţinute de la animale transhumante care au păscut pe păşuni din zona montană; peşte prins în lacuri montane; fructe şi legume cultivate la altitudine ridicată; produse de origine vegetală obţinute din plante cultivate în zona montană; produse apicole, dacă albinele au colectat nectarul şi polenul doar din această zonă, condiţia obligatorie fiind aceea ca, în toate cazurile, prelucrarea produselor să se facă tot în zona de munte. Dreptul de utilizare a menţiunii «Produs montan» îl vor putea avea doar persoanele fizice care deţin atestat de producător, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi cele familiale, societăţile comerciale, cooperativele agricole sau grupurile de producători şi societăţile tip cooperativă.
Pe de altă parte, tot în luna august, de la Ministerul Agriculturii a venit confirmarea şi că pâinea albă cu cartofi fabricată la Telega a fost trecută pe lista “reţetelor consacrate”.
Conform reprezentanţilor Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Prahova, în coşul bunătăţilor din Prahova au mai fost înregistrate cu ceva ani în urmă şi alte produse care se află pe lista reţetelor tradiţionale. Este vorba despre păstrăvul afumat în cobză de brad Doftana – produs înregistrat în anul 2014, păstrăvul copt şi afumat la jar Doftana (2016), zacusca de păstrăv Doftana (2016), cârnaţi de păstrăv Doftana (2016), caşcavea de Doftana- Crăiţa (2017). De asemenea, în anul 2015 au mai fost înregistrate, ca produse tradiţionale din Prahova, şi o serie de lactate, respectiv: Chefir 3,2% grăsime, lapte bătut 2% grăsime, Sana 3,6% grăsime; dar şi produse din carne – parizer, cabanos, salam Torpedo, crenvurşti cu carne de vită, muşchi file afumat, ciolan presat.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*