Trei victorii din trei! CSM Lugoj a trecut peste criza coronavirus și a reușit un final perfect de tur

CSM Lugoj a încheiat perfect turul de campionat, acumulând nouă puncte din tot atâtea posibile în ultimul turneu, desfășurat la Lugoj, în sala sporturilor I.K. Ghermănescu.




Pe parcursul celor trei zile de jocuri, CSM Lugoj a trecut cu scorul de 3-0 de echipele din Cluj și Tg. Mureş, respectiv cu 3-1 de cei de la Rapid București. Două dintre echipele prezente, U Cluj și Medicina Tg. Mureș, au avut probleme de lot, cauza fiind infectările cu coronavirus.

În schimb, Rapid București s-a prezentat în formulă aproape completă, din care nu au lipsit jucătoarele de națională Denisa Rogojinaru și Alexandra Sobo, sau valoroasele Irina Radu ori Silva Martins, fostă la Dinamo București.

Jocul dintre cele două echipe a fost și derby-ul turneului, tranșat însă de CSM Lugoj în patru seturi, după 25-15, 25-22, 24-26 și 25-18.

După aceste jocuri, echipa lugojeană a acumulat 15 puncte în clasament, după cinci victorii și șase înfrângeri.  Cea mai bună realizatoare a lugojencelor în acest tur de campionat este Nina Kocic, cu 147 puncte, urmată tot de o jucătoare din Serbia, Milena Koprivica cu 111 puncte. Acestea au fost ultimele jocuri din campionat din acest an, returul urmând să se reia în 24 ianuarie, tot în același sistem cu turnee. Echipele organizatoare se vor stabili în această săptămână, într-o ședință on-line a Federației Române de Volei.

Jocurile oficiale nu s-au încheiat pentru voleibalistele de la CSM Lugoj, care vor susține, la mijlocul acestei săptămâni, meciul contând pentru optimile de finală ale Cupei CEV Challenge împotriva celor de la THY Turkish Airlines Istanbul. Partida va avea loc în Las Palmas De Gran Canaria, miercuri, 16 decembrie, de la ora locală 17, după ce Confederația Europeană de Volei a decis organizarea acestei competiții în sistem turneu.

Patru formații se reunesc în însorita locație, pe lângă gazdele de la Las Palmas de Gran Canaria mai fiind prezente CSM Lugoj, Vandoeuvre Nancy și THY Istanbul.

Învingătoarele din primele două meciuri vor juca finala turneului, care implică şi calificarea în semifinalele CEV Challenge Cup, acolo unde CSM Volei Alba Blaj a ajuns deja, după un turneu organizat pe propriul teren.

Articolul Trei victorii din trei! CSM Lugoj a trecut peste criza coronavirus și a reușit un final perfect de tur apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*