Trial la CSU Ploieşti, pentru formarea unei echipe de Liga I

Bogdan Chitic

După doi ani de pauză, Clubul Sportiv Universitar Ploieşti revine pe harta baschetului masculin românesc la nivel de seniori. Începând din această toamnă, „alb-albaştrii” vor reprezenta oraşul nostru în Liga I (divizia secundă) şi vor încerca, pas cu pas, să reînnoade şirul unor poveşti de succes, scrise cu litere de aur de către predecesori, în ultimii 20 de ani, pentru Ploieşti şi pentru întreg baschetul românesc.TRIAL B 13
„Ne dorim ca borna 0 să reprezinte momentul de care cu toţii ne vom aduce aminte, peste ani, atunci când proiectul CSU Ploieşti va prinde amploare, va beneficia de notorietate sporită şi va furniza rezultate la nivelul seniorilor”, explică Ionuț Urzeală – președintele secției de baschet din cadrul clubului.
În acest sens, conducerea administrativă a CSU Ploiești, alături de toţi antrenorii implicaţi în familia „universitarilor”, aşteaptă mâine, cu începere de la ora 11:00, la Sala Sporturilor Olimpia, pentru a pune piatra de temelie, toți jucătorii cu vârsta mai mare de 16 ani, în cadrul unui trial pentru formarea noii echipe de Liga I.
„Dorim să formăm o echipă a ploieştenilor, pentru ploieşteni, o echipă a celor mulţi şi iubitori de baschet, o echipă care să ne reprezinte cu mândrie indiferent de circumstanţe sau de adversar. Este momentul să scriem împreună „certificatul de naştere” în Sala Olimpia, întrucât baschetul ploieştean se întoarce acasă”, a încheiat Ionuț Urzeală.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*