Tricolorii şi-au adjudecat Trofeul Carpaţi la handbal

Petre Apostol

Cu o săptămână înainte de startul campaniei de calificare la Campionatul Mondial 2019, echipa masculină de handbal a României a disputat, la Călărași, un turneu de pregătire – Trofeul Carpați. În lotul tricolor coordonat de antrenorul spaniol Xavier Pascual s-a regăsit și un jucător ploieștean, portarul Ionuț Iancu, format la Grupul Școlar „1 Mai” și legitimat, din acest sezon, în Ungaria, la Tatabanya KC, formație de top din campionatul țării vecine.
De asemenea, de remarcat prezența în echipa tricoloră și a doi handbaliști care, în trecut, au îmbrăcat tricourile unor formații ploieștene, anume Viorel Fotache (Uztel Ploiești), respectiv Chike Onyejekwe (CSM Ploiești), grupări care, în prezent, însă, nu mai există la nivel de sport de mare performanță.
Trofeul Carpați s-a desfășurat vineri și sâmbătă, în sistem Final Four, fiind patru echipe prezente: România, Portugalia, Bahrain, Tunisia. Reprezentativa României a evoluat, vineri seară, în al doilea meci semifinal, întâlnind selecționata statului Bahrain. Tricolorii au reușit victoria, cu scorul de 29-20, după o revenire consistentă în a doua parte a meciului, fiind conduși la pauză cu scorul de 13-11.
Echipa României a avut următoarea componență: Ionuţ Iancu, Mihai Popescu – Nicuşor Negru 6 goluri, Marius Sadoveac 6, Alex Şimicu 3, Demis Grigoraş 3, Chike Onyejekwe 2, Dragoş Soare 2, Alex Csepreghi 2, Dan Racoţea 1, Gabriel Bujor 1, Robert Militaru 1, Cristian Fenici 1, Viorel Fotache 1, Adrian Rotaru, Javier Humet.
Astfel, echipa României s-a calificat în finala mare a turneului, în care a evoluat în compania Portugaliei, care a trecut de Tunisia, în semifinale, cu scorul de 33-29 (14-14).
După ce în toamna anului trecut tricolorii au cedat de două ori la Porto, tot în meciuri amicale, de data aceasta s-au revanșat, elevii tehnicianului iberic – care, în paralel cu Naţionala României, mai antrenează şi pe FC Barcelona – controlând jocul din start până la final, impunându-se cu scorul de 26-23 (15-10), adjudecându-și, astfel, Trofeul Carpați.
Deși evoluția excelentă a lui Mihai Popescu din poarta tricolorilor nu i-a oferit oportunitatea de a petrece mai multe minute pe teren, ploieșteanul Ionuț Iancu a reușit să se remarce, în momentul în care a intrat în joc pentru a apăra de la 7 metri.
Pentru Naționala României au jucat Mihai Popescu, Ionuț Iancu – Alex Şimicu 5 goluri, Demis Grigoraş 5, Dan Racoţea 3, Javier Humet 3, Adrian Rotaru 2, Gabriel Bujor 2, Nicuşor Negru 2, Roland Thalmaier 2, Cristian Fenici 1, Dragoş Soare 1, Viorel Fotache, Chike Onyejekwe, Robert Militaru.
În finala mică a Trofeului Carpaţi, selecționata din Bahrain a învins Tunisia, cu scorul de 25-24 (13-13).
Competiţia de la Călăraşi a fost ultima verificare a echipei României înaintea participării în preliminariile Campionatului Mondial 2019. Naționala tricoloră face parte din grupa a III-a, care are programat turul în această săptămână, în perioada 11-13 ianuarie, la Bolzano, în Italia.
România va debuta contra Italiei, pe 11 ianuarie (20,00, ora României), în aceeaşi zi având loc şi partida Ucraina – Insulele Feroe (17,30). Pe 12 ianuarie se vor juca partidele România – Insulele Feroe (17,30) şi Italia – Ucraina (20,00), iar ultimele partide vor avea loc pe 13 ianuarie: România – Ucraina (19,15) şi Italia – Feroe (21,45). Doar câştigătoarele celor şase grupe preliminare vor juca în iunie 2018 în play-off-ul pentru turneul final găzduit de Germania şi Danemarca.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*