Tristeţea mea se zvântă ca un covor ţărănesc pus pe culme

Lucian Avramescu

Cât de nespus de frumoasă trebuie să fie patria mea
Dacă printre doi nori
Soarele o priveşte cu o dragoste arzătoare
De parcă ar fi iubita lui
Ieșită din râu să se zvânte între sălcii

Cât de nespus de frumoase trebuie să fie cuvintele limbii române
Pe care eu nu mai pot să le spun
Dar le privesc pe buzele iubitei mele
Și pe buzele copilului meu
Și pe buzele arţarilor și mestecenilor și cireșilor

Care, cu totul întâmplător, se cheamă arţar și mesteacăn și cireș
Cât de limpede trebuie să fie lacrima cerului
Care pică a plâns și a veselie din cei doi nori
Printre care soarele se uită
La cât de nespus de frumoasă este patria mea
Cât de nespus de frumoase sunt cuvintele limbii române

Pe care eu le răsfoiesc doar pe buzele femeilor
Și nu mă mai satur de amintirea dulceţei lor de cireșe
Azi, iulie a venit ca o inundaţie mare
Nădușesc de atâta lumină copacii
Apele s-au pitit sub pământ
Iar tristeţea mea se zvântă
Ca un covor ţărănesc pus pe culme

7 iulie 2021, Sângeru

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*