Tur de forță. Răgușiți din galerie la Final4, juniorii 2 de la SCM Politehnica remizează la Râmnicu Vâlcea și rămân în frunte la ”Valoare”

SCM Politehnica n-are doar prezent, proaspăt câștigătoare a Cupei României, ci și viitor, juniorii 2 ai alb-violeților, aseară în galerie la Focșani în ultimul act din Final4, păstrând astăzi șefia uneia dintre grupele categoriei ”Valoare” după remiza înregistrată la Râmnicu Vâlcea în duelul fruntașelor cu maxim de puncte până înaintea acestei penultime runde a turului.

Juniorii poliști au ținut neapărat să le fie aproape seniorilor la ora finalei de ieri de la Focșani, zis și făcut, efectuând deplasarea spre Vrancea duminică dimineață, cu plecarea la ora 6, și descinzând pe Milcov după 9 ore și jumătate de călătorie. Au făcut parte în tribună din galeria care a dominat fondul sonor al ultimului act în Cupa României la handbal masculin, răgușind, dar cu marea satisfacție a triumfului favoriților.

Și au dus bucuria cu ei, pe microbuz, o altă călătorie de 5 ore, cu destinația Râmnicu Vâlcea, de astă dată prin noapte, după finala de aseară, sosind pe malurile Oltului la ora 2:30 dimineața. Au mai și dormit totuși, visând frumos, și ei ar putea ajunge așa, somn de 7 ore, după care astăzi de la ora 14 s-au aliniat în Sala ”Energetic” în duelul fruntașelor cu maxim de puncte în ”Grupa Valoare” vestică, alcătuită din 6 formații.

Atât alb-violeții poliști cât și gazda CSȘ Râmnicu Vâlcea se întâlneau în premieră după victorii pe linie în noua fază a grupelor principale la ”Valoare” din Campionatul Național FRH la nivel juvenil, rezultând un meci echilibrat, încheiat ca atare, cu amendamentul speculativ că timișorenii s-ar fi putut probabil impune și astăzi în niște condiții normale de abordare a deplasării.

Dar odată ești junior semifinalist pe țară la zi iar seniorii din club joacă departe de casă pe teren neutru pentru un trofeu național, așa încât a meritat absolut toată oboseala. Părtași pe viu la succesul bănățean, neînvinși în deplasare la propria categorie după nici 24 de ore.

Căci la pauză a fost 11-11 și s-a încheiat 22-22, Raul Bote înscriind 8 goluri, Mircea Ulariu și Ștefan Ghimpău câte 4 fiecare, Ianus Dumitrescu și Alexandru Moldovan câte două fiecare iar Vlad Chira și George Ursu câte unul.

Antrenorul juniorilor, Atilla Ioan Horvath, nimeni altul decât secund al lui Pero Milosevic la ”Poli”, așadar autor la rândul său al unui veritabil tur de forță pe ruta Suceava – Focșani – Râmnicu Vâlcea, și asta da dedicare totală pentru o cauză, i-a mai jucat în această după-amiază în Vâlcea și pe portarii Sebastian Prodan și Claudiu Pal, respectiv Alexandru Zamfirescu și Samuel Horvath, fiu al tehnicianului.

Cu mențiunea că principalul marcator, Bote, s-a clasat recent cu lotul României pe locul 4 la Jocurile Mediteraneene din Egipt, acțiune care a generat și pauza competițională în cursul turului la ”Valoare”, folosită acasă de lotul polist prin a continua pregătirile, și prin joc, un amical cu colegii de serie de la CSM Școlar Reșița, care au câștigat ieri în această etapă a IV-a, 21-25 (11-14) la Alpha Oradea. Iar în cel de-al treilea meci al rundei, CSȘ Craiova a dispus acasă cu 28-26 de codașii hunedoreni, juniorii din Bănie fiind viitorii oponenți ai poliștilor, la finele turului, duminică de la ora 14 în sala ”Constantin Jude”.

Cât despre egalii bănățenilor, cei de la CSȘ Râmnicu Vâlcea au avut un destoinic portar în Flaviu Ionică, etalând în plus și 2 jucători de Centru Olimpic de Excelență, de la Sighișoara, dar și ai lotului de cadeți, și anume pivotul Onea, autor a 5 goluri, și extrema – inter dreapta Constantinescu, stângaci golgheter  al partidei de la ora 14, cu 9 reușite.

Iar juniorii 2 au un nou motiv de bucurie miercuri seară de la ora 19:45, când, cu ocazia antepenultimului meci acasă din retur al seniorilor Politehnicii, cu CSM Făgăraș, clubul timișorean va înfățișa asistenței din sala ”Constantin Jude” trofeul Cupei României. Programul rundei a 22-a și clasamentul la zi, pe coloana dreaptă.

The post Tur de forță. Răgușiți din galerie la Final4, juniorii 2 de la SCM Politehnica remizează la Râmnicu Vâlcea și rămân în frunte la ”Valoare” appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*