Turda cu de toate. Arieşul a deschis scorul cu Reghinul, a ratat un penalty, a avut un eliminat şi a pierdut meciul

foto: turdanews.net

Sticla Arieşul Turda a pierdut, 1-2, meciul de pe teren propriu cu Avântul Reghin.

Jucătorii lui Constantin Olariu au marcat primii, dar au terminat meciul după o repriză secundă slabă, în care au avut şi un eliminat.

Salcău a dat primul gol în minutul 20, după un început perfect de meci pentru Arieşul. Mureşenii au restabilit egalitatea după 10 minute, prin Crişan, la singura ocazie a primei reprize. Sticla putea trece în avantaj în finalul primei părţi, dar Florin Dan a trimis în bară un penalty.

A fost momentul psihologic al meciului. După această fază, oaspeţii şi-au luat “avânt”. Au fost mai periculoşi la poarta Sticlei, iar golul a venit în minutul 82, după reuşita lui Luca. Turda a terminat în 10 meciul, la eliminarea lui Cocoară, iar gazdele au pierdut trei puncte importante în clasament. Sticla rămâne, însă, cu succesul obţinut în prima etapă la Ocna Mureş.

Sticla Arieşul Turda

Au mai intrat: Cimpoeşu, Băeţan, Hetea. Antrenor: Constantin Olariu

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*