Turism de pandemie! Tăul Ursului, pasul de la o mie de metri

Pasul ”Tău Ursului”, din Munții Poiana Ruscă, se află exact la altitudinea de 1000 de metri şi reprezintă limita de judeţ între Timiş şi Caraş Severin, fiind traversat de un drum judeţean, care trece prin Tomeşti şi Luncanii de Jos, apoi continuă până în localitatea Ruschița.




Din Luncanii de Jos şi până la ”Tău Ursului” sunt 17 kilometri, locul distingându-se în peisajul turistic bănăţean ca un mic nod de trasee turistice. Cele mai importante pornesc din mijlo­cul frumoasei poieni până spre Vârful Padeş – 1382 m, Vârful Rus­ca – 1355 m şi cariera de mar­mu­ră de la Ruschiţa.

Indicatorul este unul deosebit, din săgeţi de marmură pe care există sculptată altitudinea destinaţiilor. Marcajele sunt bandă alb-roşie. Până pe Padeş drumul durează circa două ore la pas lejer, iar până pe Rusca se face o oră şi jumătate. Către Ruschiţa se poate merge şi cu maşina de teren, distanţa fiind de 7 kilometri.

Poiana se aseamănă oarecum cu cea unde a fost con­struită fosta cabană ”Căpriorul”, însă este mult mai mare şi mai ae­ri­sită. Lucrătorii forestieri şi pa­sio­naţii de vânătoare au construit aici un foişor deosebit, loc de odihnă şi relaxare.

Cerbii mai vin la ieslea cu fân din apropiere, pentru a-şi potoli foamea. Cu mulţi ani în urmă aici se organiza și o sărbătoare care reunea locuitorii de la limita celor două judeţe. Locul a atras însă atenţia şefilor administraţiei judeţene din Timiș și Caraș, care vor ca ”Tău Ursului” să fie un loc distinct în planurile de dezvoltare a zonei, deoarece estul judeţului deţine cea mai importantă zonă turistică a Ti­mi­şului şi din aceasta nu poate să lip­sească Tău Ursului.

Drumurile ar putea face parte dintr-un ansamblu care va lega întregul perimetru situat la limita cu Hunedoara şi Caraş Severin.

Articolul Turism de pandemie! Tăul Ursului, pasul de la o mie de metri apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*