Turul Franței din 2023 va pleca de la Bilbao!

Autoritățile basce și ASO au prezentat acordul pentru ca Marea Buclă să pornească la drum din Spania. Este pentru a doua oasă când ibericii au această onoare, primul start având loc în 1992, de la San Sebastian. A fost anul în care rutierul Miguel Indurain își trecea în cont al doilea din cele cinci trofee consecutive.

După ce a urmărit obiectivul vreme de mai mulți ani, orașul Bilbao a primit, în sfârșit, statutul de gazdă a Turului Franței, în 2023. Guvernul basc și Consiliul local al Capitalei Biscayne au ajuns la un acord cu ASO, compania care organizează această cea mai valoroasă cursă ciclistă din lume. Ba mai mult, se preconizează că Țara Bascilor va mai avea una sau chiar două etape în plus, față de runda inaugurală.

Cu această Mare Buclă, Bilbao își consolidează angajamentul față de evenimentele sportive, pe care le-a introdus în strategia sa de oraș. În 2014 a găzduit Grupa Americană a Cupei Mondiale de baschet, ce a avut loc în Spania. În 2018, San Memes a găzduit finalele continentale de rugby, Challenges Cup și Champions Cup. Iar în această vară, dacă pandemia nu va schimba din nou planurile, Stadionul Athletic va fi unul din cele 12 stadioane ale Euro la fotbal, în care Spania va juca cele trei meciuri din faza grupelor.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*