U-BT Cluj, ca şi calificată în faza a doua a grupelor FIBA Europe Cup după victoria cu Sodertalje: „Nu am făcut un meci reuşit”

foot: Manases Sandor/u-bt.ro

U-BT Cluj a câştigat şi meciul retur cu Sodertalje, 85-74 ((21-20, 19-15, 20-21, 25-18), din grupa G a FIBA Europe Cup.

După acest succes, ardelenii sunt ca şi calificaţi în faza a doua, chiar dacă vor pierde ambele jocuri rămase. Partida cu suedezii din Sala Polivalentă a fost foarte echilibrată, dar cu U-BT având în permanenţă avantaj pe tabelă.

Suedezii s-au apropiat după o relaxare a elevilor lui Vujosevic şi Silvăşan, ultima oară chiar la un punct, dar finalul a fost gestionat perfect de către gazde. Cu Planinic lider pe teren, autor a 18 puncte, şi cu Nandor Kuti revenit în echipă, U-BT s-a impus cu 85-74 şi poate obţine matematic calificarea săptămâna viitoare, în deplasare cu Balkan.

Clujenii au câştigat în tur la 12 puncte diferenţă, aşa că şi o înfrângere la 11 puncte îi poate califica în faza a doua a grupelor.

“Nu a fost un meci foarte reușit din partea noastră. Am făcut multe greșeli, au existat părți ale jocului când am lăsat coșuri ușoare. Le-am permis o apărare agresivă și am avut adesea probleme în a organiza atacul. Una peste alta, este un succes important. Ne duce mai aproape de calificare, însă nu suntem calificalți pe hârtie”, a spus antrenorul principal al clujenilor, Mihai Silvăşan.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*