U-BT Cluj va juca în preliminariile Champions League. Va urma o vară plină de schimbări în lotul fostei campioane

U-Banca Transilvania Cluj a luat doar un trofeu în sezonul trecut, Cupa României, iar în campionat a terminat pe locul trei.

Cum obiectivul era locul 1 în Liga Națională, sezonul nu a fost considerat deloc unul reușit, nici de către conducere, dar nici de antrenorul Mihai Silvășan.

Pentru că au câștigat Cupa, clujenii se vor înscrie în Basketball Champions League, acolo unde sunt nevoiți să joace, cel mai probabil, două tururi preliminare până la faza grupelor.

U-BT va ataca această competiție, dar și sezonul viitor, cu un lot schimbat aproape în totalitate.

”Se doresc schimbări și vor fi schimbări. Tot timpul te gândești la diferite situații în legătură cu viitorul sezon, dar acum trebuie să ne liniștim, să analizăm lucrurile și apoi vedem ce se întâmplă”, a spus Silvășan, după finalul unui sezon încheiat cu medaliile aferente locului trei.

Silvășan, alături de Watson, Kuti și Torok se află începând de astăzi la București, acolo unde lotul național al României s-a reunit pentru ultimele două meciuri ale calificărilor la Campionatul Mondial.

”Tricolorii” vor întâlni Olanda, în deplasare și Croația la Cluj, într-un joc programat în 1 iulie.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*