„U” Cluj a cerut ajutorul Primăriei pentru construcţia unei baze sportive. Emil Boc e generalist: „Vom crea o bază sportivă pentru cluburi”

foto: clujlife.com

Proiectul managerului Universităţii Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, existenţa unei baze sportive proprie, în care să se antreneze atât grupele de copii şi juniori, cât şi echipa mare, va primi un sprijin important de la primăria clujeană.

Primarul Emil Boc a declarat, marţi dimineaţa, că a vorbit cu Sabău despre proiectul construirii unei baze sportive de performanţă, iar dacă aceasta nu se poate construi în Cluj-Napoca, va fi amenajată în afara municipiului, într-un parteneriat cu Consiliul Judeţean.

Totuşi, Boc a folosit expresia „pentru cluburi” când s-a referit despre construcţia bazei din banii publici, astfel că, teoretic, orice entitate sportivă va avea acces în interiorul respectivei baze.

„Am vorbit cu Sabău despre construcţia aceste baze şi consider că este o obligaţie a autorităţilor locale să pună la dispoziţie infrastructura pentru structurile sportive. Noi putem să ne implicăm să punem la dispoziţia cluburior asemenea baze sportive, apoi e treaba lor să creeze performanţă şi a mediului privat să susţină activitatea sportivă. Clujul poate fi un model din această perspectivă doar dacă ne uităm la stadion şi la Sala Polivalentă. Acea bază sportivă o vom construi fie în municipiul Cluj-Napoca, fie în afara lui, în parteneriat cu Consiliul Judeţean şi celelalte comune limitrofe. În municipiu, din  nefericire, foarte multe suprafeţe sunt revendicate sau sunt în procese în instanţe, dar sunt câteva soluţii la care lucrăm şi sperăm să oferim într-un viitor apropiat o astfel de soluţie pentru o bază sportivă de performanţă pentru cluburi”, a spus primarul Clujului.

Ioan Ovidiu Sabău a vorbit în permanenţă despre nevoia ca Universitatea să aibă un „loc al ei” unde să se pregătească în Cluj, „studenţii” efectuând acum antrenamente în Parcul Sportiv „Iuliu Haţieganu”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*