„U” Cluj a pierdut şi la Vâlcea, iar sâmbătă îşi joacă destinul. Meciul campionatului în Sala „Horia Demian”

Universitatea Cluj nu a avut nicio şansă luni seara, pe terenul handbalistelor de la HCM Râmnicu Vâlcea, în etapa a 19-a a Ligii Florilor.

Gazdele s-au impus cu 34-27 (16-11), după un joc controlat în totalitate. Fetele pregătite de Alin Bondar nu au condus nicio secundă în acest meci, disputat pe terenul unei echipe care a urcat pe podium după victoria de luni.

„U” a fost condusă şi la opt goluri pe durata acestei partide şi a bifat o înfrângere aşteptată, având în vedere diferenţa de lot şi de locuri în clasamentul Ligii Florilor.

A fost al 13-lea eşec pentru „studente” în acest sezon, o victorie şi cinci înfrângeri bifând „U” de la începutul returului. Clujencele se află pe locul 12, care duce la barajul pentru menţinerea în Liga Naţională, dar ar putea cădea pe loc direct retrogradabil miercuri, la finalul restanţei dintre ultimele două clasate, Danubius Galaţi şi Rapid.

Indiferent de rezultatul meciului de mâine, clujencele au parte de un derby pentru evitarea retrogradării sâmbătă, pe teren propriu. CSM Slatina, ocupanta locului 10, primul care asigură rămânerea în Liga Naţională, va fi adversarul Universităţii. Există trei puncte diferenţă între cele două formaţii, iar o victorie a alb-negrelor este obligatorie pentru ca şansele de evitare a retrogradării să rămâne intacte. Un eşec va complica extrem de tare situaţia pentru „U”, care ar putea primi o lovitură grea şi la moral.

Cu şase meciuri rămase de jucat până la final, dintre care trei deplasări şi un joc acasă cu CSM Bucureşti, clujencelor le va fi extrem de greu să mai spere la o salvare directă. Meciul capital pentru acest final de sezon, dintre „U” şi CSM Slatina, va avea loc sâmbătă, de la ora 11:00.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*