“U” Cluj, primul pas greşit pe Cluj Arena: doar egal cu Daco-Getica

Meciul dintre Universitatea Cluj şi Daco-Getica Bucureşti, disputat duminică, a fost ultimul al etapei a zecea din Liga 2 Casa Pariurilor, încheindu-se la egalitate, scor 1-1. Rezultatul final a fost stabilit după doar 18 minute de joc, primii punctând clujenii, prin Haţiegan (11), care a înscris cu un şut din colţul careului.

Egalitatea s-a restabilit în minutul 18 când Voicu, aflat la 8-9 metri de linia de fund şi la câţiva metri de linia de aut, a trimis un balon în careu. Dur-Bozoancă a încercat să prindă mingea, dar aceasta i s-a scurs printre degete şi apoi printre picioare, lovind bara înainte de a intra în poartă. Până la finalul jocului, echipele s-au întrecut în ratări, dar niciuna nu a mai reuşit să înscrie, astfel că tabela a rămas blocată la 1-1.

Prima intermediară a sezonului are loc marţi şi miercuri

În urma acestui rezultat, Universitatea Cluj a bifat primele puncte pierdute pe teren propriu în acest sezon, după cinci victorii consecutive, toate cu cel puţin două goluri marcate. Atât U Cluj, cât şi Daco-Getica au rămas pe loc în clasamentul general, clujenii staţionând pe 8, iar bucureştenii pe 13.

Campionatul va continua cu prima etapă intermediară din acest sezon, marţi urmând a se disputa meciurile Academica Clinceni – Pandurii Târgu Jiu şi FC Petrolul Ploieşti – Luceafărul Oradea. Runda a 11-a se va încheia miercuri, când se vor disputa celelalte opt meciuri din program.

Iată rezultatele şi marcatorii etapei cu numărul 10:

04.10.2018, ora 17:00
Fotbal Club Argeş – FC Petrolul Ploieşti 3-0 (1-0)
Vasile Buhăescu (3), Ionuţ Năstăsie (48), Vasile Gheorghe (90+3)

05.10.2018, ora 11:00
CS Baloteşti – ACS FC Academica Clinceni 1-3 (1-1)
Vasile Mihai (45) / Mihai Dobrescu (40), Andrei Răuţă (58), Vlad Mihalcea (71)

05.10.2018, ora 16:00
CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu – AFC UTA Arad 1-2 (0-0)
Daniel Pîrvulescu (54) / Paul Cubleşan (73), Lucian Oprea (89)

06.10.2018, ora 11:00
FC Metaloglobus Bucureşti – ACS Poli Timişoara 1-0 (0-0)
Valentin Ghenovici (71)

AFC Chindia Târgovişte – AFC Ripensia Timișoara 4-2 (1-1)
Andrei Şerban (1), Cristian Neguţ (53), Liviu Mihai (60 – pen.), Crinel Stoica (84 – pen.) / Răzvan Cluci (4), Călin Toma (66 – pen.)

ACS Energeticianul – ACS Dacia Unirea Brăila 4-0 (1-0)
Alexandru Neacşa (14), Marius Tomozei (68), Cosmin Ionică (81), Marius Cioiu (84)

CS Aerostar Bacău – CS Mioveni 0-3 (0-2)
Alexandru Popescu (34), Valentin Coşereanu (42), Eduard Stoica (58)

CS Luceafărul Oradea – CS Sportul Snagov SA 1-1 (1-0)
Vasile Pop (29) / Cristian Dănălache (77)

06.10.2018, ora 12:00
ACS ASU Politehnica Timișoara – ASSCS Farul Constanţa 1-0 (1-0)
Ionuţ Coadă (9)

07.10.2018, ora 12:00
AS FC Universitatea Cluj – ASC Daco-Getica Bucureşti 1-1 (1-1) (foto)
Iuliu Haţiegan (11) / Adrian Voicu (18)

Articol scris de Adrian Rus

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*