UEFA EURO 2020 va apărea în Fortnite

Fanii Fortnite vor putea în curând să sărbătorească startul UEFA EURO 2020.

Pentru a coincide cu turneul UEFA EURO 2020 care va lua startul la finalul acestei săptămâni, popularul joc video Fortnite le propune gamerilor, pe 16 şi 17 iunie, Cupa Fortnite UEFA Euro 2020. Mai bine de 350 de milioane de conturi sunt înregistrate în jocul Fortnite Battle Royale.

Pe parcursul a două zile, jucătorii Fortnite eligibili din întreaga lume vor putea concura şi vor avea ocazia să câștige puncte valoroase pe parcurs. Cei mai buni jucători vor câştiga premii în bani, dar şi recompense în joc.

„Un public numeros va fi cu ochii pe EURO 2020 în această vară, iar acum milioane de jucători Fortnite vor fi şi ei parte din acţiune”, a declarat directorul de marketing UEFA, Guy-Laurent Epstein.

Colaborarea dintre UEFA și Fortnite va include recompense exclusive în cadrul competiţiei și fanii vor putea vedea pentru prima dată rezultatele inițiativei pe 16 iunie.

„Fotbalul este unul dintre sporturile pe care jucătorii noştri vor să îl includă ca o experienţă în Fortnite. Astfel, am găsit modalitatea de a sărbători fotbalul împreună cu milioane de jucători Fortnite”, a declarat Nate Nanzer, Head of Global Partnerships at Epic Games.

Fanii fotbalului şi ai UEFA EURO 2020 sunt invitaţi să urmărească viitoarele informări publicate pe Fortnite.com, inclusiv mai multe detalii despre participarea la Cupă, precum și mai multe informații în ceea ce privește premiile puse la bătaie.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*