Ultima fiţă în ţară: Conştiinţa-gargară

Florin Tănăsescu

Se întâmplă multora dintre noi să ne viziteze, uneori, Conştiinţa.
Un lucru rău, fiindcă se poate trăi foarte bine şi fără ea. Ghinion pentru cei cărora le cade pe cap. Nu de alta, dar la unii vine din An în Paşte. Altora, deloc. Ce noroc!
Prima dată nu m-a deranjat cu prezenţa în spaţiul locativ. M-a sunat să mă întrebe ce fac. I-am spus că-s ocupat, deci n-am timp de ea.

Destui considerăm că ultimul lucru de care putem avea grijă este Conştiinţa.
Şi-a luat tălpăşiţa. Eu am uitat de ea, speram că şi ea de mine. Sentimentul ar fi fost reciproc.
A venit şi-a doua oară. Am fugit ca dracu’ de tămâie.
Am înţeles că făcea lucrul ăsta – unii îi spun chiar obicei pervers – cu mulţi. Unii o înjurau. Alţii se justificau: „Sunt om însurat, nu mă bate la cap!”.
Conştiinţa se înroşea şi pleca. Lumea – în general, că mai sunt şi excepţii – se întreba: „Ce vrea şi asta?”.
La Tribunal, chiar au fost câteva cazuri de divorţ între el – reclamant şi ea, pârâtă. Lui nu-i trebuia o aşa belea pe cap. Urma să ocupe o funcţie şi îi trebuia cazierul curat. Iar ea era, logic, un handicap. Evident, judecătorul i-a dat câştig de cauză bărbatului. Lucru normal în ţara în care Conştiinţa-gargară este ultima fiţă.
A treia şi ultima întâlnire a fost cu sora ei vitregă, la o paradă militară.
Toţi vorbeau ceva despre neam, sacrificii, viitor, chestii-trestii, ce s-o mai lungim?
Cineva m-a tras de mânecă:
„Sunt Conştiinţa-gargară, care s-a instalat în voi. Dacă vrei să întâlneşti originalul, la astfel de ocazii să nu vii”.
Conştiinţa-conştiinţă nu m-a mai deranjat nici din An în Paşte. Ori ea s-a lepădat de mine, ori eu de ea.
Fapt este că, de ceva vreme, pe unii dintre noi, această specie, Conştiinţa-conştiinţă, nu aia gargară, nu ne mai vizitează deloc.
Ce noroc!

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*