Ultrașii lui Lazio au protestat în fața federației italiene împotriva arbitrajului ”ridicol”

Sute de fani ai lui Lazio Roma au protestat, duminică, în faţa sediului federaţiei italiene (FIGC), faţă de arbitrajul pe care îl consideră „ridicol”, dar şi pentru a cere „respect” faţă de clubul lor.

În timp ce formaţia la care joacă Ștefan Radu se pregătea pentru meciul cu Bologna, încheiat la egalitate, scor 1-1, pe Stadio Olimpico, circa 1.000 de susţinători ai biancocelestilor au protestat în faţa FIGC, după ce anunţaseră că vor intra pe stadion cu 15 minute întârziere în semn de protest.

Mai multe bannere au fost desfăşurate, iar pe unul dintre ele se putea citi „VARgogna”, un joc de cuvinte între VAR (arbitraj video) şi „ruşine” (vergogna).

„Ne confruntăm cu noi episoade de arbitraj în defavoarea noastră. Ne-am dori să ne putem ocupa de altceva, dar în faţa acestor insulte evidente la inteligenţa noastră, nu putem rămâne cu braţele încrucişate”, este comunicatul semnat „Irriducibili”, principalul grup al suporterilor ultras ai lui Lazio.

De la debutul sezonului, Lazio s-a plâns constant, prin vocea antrenorului Simone Inzaghi sau a directorului sportiv Igli Tare, că deciziile arbitrilor sunt au dezavantajat echipa din capitala Italiei.

În ciuda protestului, gruparea biancocelestă a avut din nou de suferit din cauza arbitrajului. În meciul cu Bologna, Lazio nu a primit un penalty, în urma unui duel dintre Donsah şi Felipe Anderson, la care „centralul” întâlnirii a refuzat să consulte arbitrajul video.

În urma remizei de duminică seară, Lazio a coborât din zona locurilor de Liga Campionilor şi ocupă poziţia a cincea în Serie A TIM.

sursa: digisport.ro

Articolul Ultrașii lui Lazio au protestat în fața federației italiene împotriva arbitrajului ”ridicol” apare prima dată în Sport Total FM.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*