Un ”francez” câștigă Premiul Municipiului Ploiești

Pe Hipodromul Ploieşti a avut loc, ieri, o nouă reuniune hipică oficială de trap cu cinci curse în program şi main event Premiul Municipiului Ploieşti – Fortuna Silver, întrecere semiclasică la startul căreia s-au aflat şapte trăpaşi. Cea mai aşteptată cursă a zilei a fost, însă, una fără istoric, pentru că armăsarul importat din Franța, General de Bry, condus de Adrian Marciu, s-a instalat în frunte după prima sută de metri şi nu le-a dat nicio şansă trapcelorlalţi competitori, trecând linia de sosire cu mai bine de zece metri avans faţă de următorii clasaţi, Thor şi Paxton. De remarcat că, Thor l-a avut în sulky pe Mihai Păun, tocmai venit din Ungaria, unde, sâmbătă, a ocupat un loc 3 la Budapesta (cursă , unde a participat cu trăpașul Crazy Dream – reușind să obțină, pentru clasarea pe podium, un premiu de aproximativ 1800 lei, echivalentul în forinți)!
În celelalte curse de trap ale zilei, s-au impus Wicked From Heaven (Premiul Manuc), Magic Star (Premiul Nurofen – Fortuna Gold), Nelstrong (Premiul Speranţelor, cursă premergătoare Criteriului de 2 ani, cu un învingător surpriză, Nelstrong nefiind considerat printre favoriți) şi Star Nobel (Premiul Nedelcu).
Următoarea reuniune oficială de pe Hipodromul Ploieşti este programată duminică, 30 august, şi va avea ca principal eveniment Criteriul cailor de 3 ani.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*