Un nou caz CUTREMURĂ Poliţia: Un polițist și-a împușcat iubita, după care a încercat să se sinucidă

Un nou caz CUTREMURĂ Poliţia: Un polițist și-a împușcat iubita, după care a încercat să se sinucidă

UPDATE: „În cursul acestei nopții, în jurul orei 00.54, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost sesizați, prin apel unic de urgență, de către un bărbat de 38 ani, din municipiul Slatina, județul Olt, cu privire la faptul că acesta a fost sunat de către o tânără de 28 ani, tot din municipiu, care i-a comunicat faptul că, în timp ce manevra un pistol, care aparținea legal prietenului ei, ofițer în cadrul S.C.C.O. Olt, pistolul  s-a descărcat, rănind-o pe aceasta la mână, iar pe prietenul ei, în zona capului”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Un polițist de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Olt, în vârstă de 33 de ani, și-a împușcat iubita, după care a încercat să se sinucidă, anunță miercuri dimineață Antena3.

Polițistul a ajuns la Spitalul de Urgenţă Craiova, după ce noaptea trecută s-a împușcat în cap. Acesta se află în stare gravă.

Incidentul s-a petrecut în Slatina, iar prietena acestuia a fost și ea împușcată în mână, în încercarea de a-l opri.

Între cei doi ar fi avut loc o ceartă.

În acest caz a fost demarată o anchetă.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*