Un nou start pentru viitorul pădurii prahovene: Astăzi, pe raza Ocolului Silvic Ploieşti – amplă acţiune de plantare

• Primăriile vor primi, la cerere, gratuit, puieţi din pepinierele Direcţiei Silvice Prahova
• Membri ai clubului Off Road Adventure Romania vor coborî din mașini și vor împăduri la Secăria

Fl. Tănăsescu

Elevi din cadrul Colegiului Național de Artă “Carmen Sylva” Ploiești, împreună cu angajați ai SC Electrica, vor înrădăcina astăzi ceea ce hoții de material lemnos „dezrădăcinaeză” – pădurea! Adică, vor planta viitorul lor și al nostru. Acțiunea se va derula pe raza Ocolului Silvic Ploiești, iar puieții sunt puși la dispoziție de către Direcția Silvică Prahova.
Și, dacă memoria nu ne lasă, exact în urmă cu un an, tot angajați ai SC Electrica au participat la o astfel de acțiune, în zona Balta Doamnei. Iar dacă ne-a lăsat, ne cerem scuze față de elevii și cadrele didactice de la Colegiul de Artă, în cazul în care au mai participat la astfel de acțiuni.
Cu certitudine, însă, după cum ne-a precizat inginerul Bogdan Săvulescu, responsabil cu activitățile de cultură și regenerare ale pădurilor din cadrul Direcției Silvice Prahova, în această primăvară se preconizează a fi împădurite, în cadrul “Lunii Plantării”, aproximativ 33 de hectare de pădure, pe raza Ocoalelor Silvice Ploieşti (aprox. 10 ha), Câmpina (8 ha), Valea Doftanei (1,7 ha), Măneciu (1 ha), Sinaia (8 ha), Slănic (1 ha) și Verbila (1,7 ha).
Iar de n-o fi în această primăvară – fiindcă o astfel de acțiune nu ține doar de intențiile bune ale reprezentanților Direcției Silvice Prahova și ale voluntarilor, ci și de starea vremii, cu siguranță acest lucru se va întâmpla în toamnă. Tot inginerul Bogdan Săvulescu ne-a mai precizat faptul că Direcția Silvică Prahova pune la dispoziție primăriilor (Unitățile Adiministrativ-Teritoriale) puieți de molid, frasin, glădiță, sălcioară, corcoduș etc.
Ei, acum este acum! Ce ziceți, domnilor primari, “vă băgați”? Sau doar vă țineți de promisiuni electorale de genul „Vom centra, vom da cu capul!”. Repetăm întrebarea: “Vă băgați chiar dumneavoastră, în calitatea pe care o aveți, de oameni aleși democratic, să puneți mâna pe-o cazma pentru a săpa nu groapa contracandidatului, ci a unui puiet? Măcar a unuia. Nu de alta, dar aveți ocazia de a contrazice expresia “Unul cu mapa, doi cu sapa”. Nu vor sta doar la volan – da, ați citit bine, la volan! -, nici membrii Clubului Off Road Adventure Romania. Știți despre cine scriem? Despre băieții aceia “duri”, cum spune gura lumii, care fac tot felul de grozăvii cu mașinile sau cu motocicletele. Dar, cum mai întotdeauna aparențele înșală, să amintim că nu de puține ori acești temerari au participat la acțiuni de salvare de vieți omenești, despre care tot lumea tace mâlc. Fapt este că, tot potrivit inginerului Bogdan Săvulescu, în perioada sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie, membri ai acestui club vor participa, de asemenea, la o astfel de acțiune de plantare.
Iată și ce scrie pe pagina de Facebook a clubului: “Ca în fiecare an, punem la cale o zi de împădurire. De data aceasta, vom fugi aproape de Secăria și, cu ajutorul Romsilva, vom pune la cale repopularea unui areal agreat cu puieți. Acesta este un eveniment Club Off Road Adventure Romania, dar lansăm invitația tuturor cluburilor de a ni se alătura pentru câteva ore în aer liber. Locul de împădurire este acesta 45°13’36.9″N 25°40’44.9″E iar traseul este cu plecare din Secaria pe 9.5 km de izlazuri, pășuni, pădure fie pe DJ101S (traseu off road) sau pe DJ207 (traseu standard). Vom reveni și cu ora și locul de întâlnire pentru convoiul ce pleacă din București”.
Revenim și noi cu ceea ce trebuia, în fapt să fie începutul articolului, și anume: în data de 8 Martie, elevii clasei a X-a S 7 și ambasadorii juniori ai Colegiului Economic ,,Virgil Madgearu” din Ploiești au participat la o acțiune de împădurire a unei suprafețe neregenerate din cadrul Ocolului Silvic Ploiești și au vizitat Fazaneria Gherghița, ambele fiind subunități ale Direcției Silvice Prahova. Organizatorii acțiunii au fost reprezentați prin prof. dr. Camelia Stoica, din partea Colegiului Economic ,,Virgil Madgearu”, dr. ing. Viorel Mihălcioiu – inspector șef al Gărzii Forestiere Ploiești și ing. George Vasile, șeful O.S. Ploiești. Acțiunea de împădurire a avut loc în Unitatea de producție II Gherghița și a constat în împăduriri sub masiv cu puieți de stejar pedunculat (completarea regenerărilor naturale).
De asemenea, elevilor li s-au prezentat modalitățile de regenerare a pădurilor și lucrările silvotehnice care se execută pentru fiecare stadiu de dezvoltare al arboretelor. În prezența personalului de teren, cei 31 de elevi ai Colegiului Economic ,,Virgil Madgearu” au împădurit o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați. La fazanerie, elevilor li s-a făcut o scurtă prezentare a unității și a scopului acesteia: de a produce fazani de calitate pentru popularea fondurilor cinegetice. S-au prezentat subspeciile de fazani existente în fazanerie, ciclul de producție specific fazaneriilor, fazele de dezvoltare ale exemplarelor, modul de hrănire, tratamentele sanitare aplicate și alte modalități de valorificare actuale și de perspectivă ale fazanilor produși.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*