Un nou strigăt de la CSM București – ”Dați-ne banii”, spune și antrenorul Vasile!

Cu aproape o lună în urmă, handbalistele de la CSM București ieșeau la prezentare cu tricouri albe, pe care erau scrise diferite mesaje de atenționare, pentru conducătorii clubului. Se refereau, desigur, la faptul că plata salariilor a-ntârziat destul de mult, cred că se făceau trei luni, un lucru anormal, la un club ce reprezintă o capitală europeană.

Ieri, la meciul dintre CSM și Krim Lublijana, a intervenit un nou SOS, dacă pot spune așa – antrenorul Adi Vasile a dezvăluit, fără să vrea, un fapt pe care și eu personal l-am făcut cunoscut: la interviul de după meci, Vasile a recunoscut că la doar un an de la instalarea noii conduceri, adică din 2018, au început problemele în interiorul clubului. Și de comunicare, și de organizare, și de ordin financiar. ”Situația salarială e cea pe care o știm, avem nevoie de ajutorul autorităților. Avem probleme de doi ani de zile. Trebuie să înțelegem că trebuie să primim salariul lună de lună, așa ar fi normal”, declara antrenorul.

Prin urmare, directorii de la CSM București, unii mai mari, alții mai mici, nu sunt capabili să redreseze corabia de doi ani de zile. Rezolvarea este una extrem de simplă – DEMISIA! În momentul când nu mai poți, nu mai știi, nu mai ai forță, ridici mâinile și te ceri în afara sistemului. Pentru toți cei din club, dar și din afara lui, a fost clar, încă din primele luni de mandat, că noii înscăunați vor doar puterea, vor doar să stoarcă clubul de finanțe, vor doar să-și satisfacă orgoliile personale, pedepsind sportivii și angajații, care nu erau de acord cu noile decizii. Ba chiar dându-i și afară din club și demolând secție cu secție, ca să facă rost de bani, pentru mândria unui sediu peste măsură de mare și satisfacerea nevoilor financiare proprii. Și când spun asta, mă gândesc la premierile de zeci de mii de euro, date numai într-un cerc exclusivist, fără ca cineva din acel cerc să aibă vreun merit.

Echipa de handbal CSM București a ajuns în sapă de lemn și, așa cum am mai spus, DEMISIA tuturor conducătorilor ar detensiona starea de spirit din cadrul clubului și ar aduce rezolvarea problemelor financiare.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*