Un penalty contestat decide amicalul dintre Reșița și Lipova

Sorții au decis ca CSM Reșița să fie prima echipă ce stă în noul sezon al Ligii a II-a, iar Sandu Pelici  și-a dorit o ultimă repetiție tare pentru echipa sa. În urmă cu 5 săptămâni, Lipova impunea remiza (1-1) în Valea Domanului, așa că bănățenii își doreau, oarecum, revanșa. Iar aceasta a venit în urma unei faze contestate petrecute în debutul actului secund.

După un corner al gazdelorr, A. Popa a respins cu capul, mingea cade la 12 metri între Prună și Simion, care are au prins-o între ei la nivelul șoldurilor, dar „centralul” dictează penalty și la presiunea gazdelor. Luarențiu Buș este cel care a marcat de la punctul cu var, hotărând soarta unui test fără mari ocazii de poartă, cu „șoimii” având o posesie a balonului superioară.

Așadar „roș-negrii” termină perioada de pregătire cu un succes de moral înainte de a găzdui-o pe Petrolul, duminica viitoare, de la ora 13. „Ne-a ajutat acest amical, orice partidă de pregătire este benefică. A fost un test util, un test care s-a repetat, deoarece Lipova a fost prima echipă pe care am întâlnit-o la începutul pregătirii. Atunci am remizat cu scorul de 1-1. Șoimii Lipova este o echipă care face pressing agresiv, joacă sus, o echipă bună, care cred că se va bate pentru promovarea în Liga 2. Le doresc succes și le mulțumim că au venit, din nou, să joace împotriva noastră. Referitor la noi, păcătuim în unele momente. Încă nu sunt mulțumit pe deplin de joc, avem momente în care nu ținem un ritm ridicat și în acest fel permitem adversarului să ne surprindă. La acest joc adversarii nu și-au creat situații deosebite de gol, deci a fost un joc mai închis. Și acest lucru ne ajută. Petrolul când va veni aici nu va veni să se apere, va juca cât mai sus, va încerca să joace cât mai agresiv. În mare măsură m-am decis asupra primului 11 pe care-l voi trimite pe teren cu Petrolul, mai avem câteva mici semne de întrebare pe care sperăm să le rezolvăm până la acest prim joc oficial pentru noi. Sperăm să fim sănătoși toți până atunci. Se poate vedea ce emoții sunt cu aceste testări și sperăm să nu avem suprize săptămâna viitoare când le vom face și noi. Deja unele jocuri de la Liga 2 s-au amânat din cauza acestei boli. Sunt sigur că publicul ar fi venit în număr mare dacă ar fi fost lăsat să asiste la meci. Petrolul este o echipă importantă care se bate la promovare, dar sper să fim pregătiți din toate punctele de vedere. Sperăm să facem un joc bun și să obținem un rezultat pe măsură”, a declarat Alex Pelici, antrenorul CSM Reșița, preluat de caon.ro.

Lipovanii nu-și cunosc încă nici adversarii din viitoare ediție a Ligii a 3-a, componența seriilor nefiind încă bătută în cuie de FRF. „A fost o partidă destul de bună făcută de noi, am încercat să ne impunem jocul și evident că nu a fost chiar simplu. Am întâlnit o echipă bună a Reșiței, dar mă bucur că am reușit să facem și posesie în unele momente. Obiectivul nostru este să ne clasăm pe unul dintre primele cinci locuri din Liga 3. Cu cât mai sus, cu atât mai bine va fi pentru echipă. În continuare ne vom pregăti, vom mai disputa un amical și sperăm că pe 12 septembrie va începe campionatul. Încă nu știm seria în care vom fi repartizați, nu știm cu ce echipe vom juca. Este puțin greu de respectat toate aceste reguli împotriva coronavirusului, dar ca să fiu sincer, aceste reguli mă ajută puțin în organizarea echipei. Jucătorii sunt mai responsabili în afara terenului și acest lucru se întâmplă și în teren. Deci este și parte bună în această situație. Este adevărat că ne incomodează un pic, dar este foarte bine că prin astfel de restricții fotbaliștii învață să fie mai disciplinați și să respecte regulile impuse”, a punctat și Flavius Sabău.

Formații:

CSM Reșița: Cobrea – Ad.Ilie, Dumitraș, Dudea, C. Lungu – Boboc, Danci – Chera, Astafei, L. Buș – D. Ene. Au mai evoluat: Zimmermann, Szijj, Acka, Vasiu, Vădrariu, Breșneni, Dat, Găman, Rimovecz, Matulevicius și Rașoveanu.

Șoimii Lipova: Iliescu – Nagy, Bercu, A. Popa, Filimon – Prună, M. Popa – Polgar, Codoban, Vlad – Moise. Au mai jucat: Buta – Stoin, Dolga, Gavrilă, Hațegan, Grigore, Ciubăncan, Simion.

0
0

Articolul Un penalty contestat decide amicalul dintre Reșița și Lipova apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*