Un titlu național, un vicecampion național și două medalii de bronz în contul luptelor lugojene, la finala națională U 15

Luptele lugojene și-au adăugat la vitrina cu trofee o nouă serie de rezultate notabile, obținute în cadrul competițiilor naționale importante. Performanțele demonstrează încă o dată valoarea școlii de lupte din municipiul nostru și asigură continuitatea în schimbul de generații care va urma.

În cadrul finalei Campionatului Național Individual U 15, care a avut loc în perioada 6-9 mai, în Sala Polivalentă din Târgu-Mureș, luptătorii lugojeni legitimația la Clubul Sportiv Școlar Lugoj, de la secția de greco-romane pregătită de antrenorul emerit Avrămuț Todorescu și profesorul Laurențiu Macarei, precum și de la secția de libere antrenată de profesorii Valentin Cimponeriu și Ionuț Eneșca au reușit un bilanț din care nu lipșește un nou titlu național, un vicecampion național și două medalii de bronz.

Cea mai strălucitoare medalie a fost cucerită de Sergiu Brat, care a urcat pe prima treaptă a podiumului de premiere la categoria 100 kg, la stilul greco-romane, pentru locul întâi luptând 13 sportivi. Medalia de argint a delegației lugojene conduse de Avrămuț Todorescu și Valentin Cimponeriu, precum și poziția de vicecampion național i-au revenit lui Bogdan Szabo de la stilul libere, care a fost medaliat cu argint în limitele categoriei 38 kg. Podiumul lugojean a fost completat de alți doi luptători, Andrei Moldovan de la greco-romane și Victor Iacob de la libere, care au fost medaliați cu bronz la categoriile 41 kg, respectiv 68 kg. Aproape de medalii au fost și Alexandru Opriș, categoria 85 kg, lupte greco-romane și Bernardo Szilagyi, categoria 57 kg, lupte libere, care s-au clasat în final pe locul șapte, după ce au cedat la limită.

“A fost o competiție reușită pentru clubul nostru. Rezultatele sunt foarte bune, cu un titlu național la greco-romane, un vicecampion la libere și câte o medalie de bronz la ambele stiluri. Sunt aceeași sportivi care au fost și la finala Cupei României, dinainte de sărbători și care acum au obținut rezultate mai bune.

La categoria grea, Sergiu Brat, care a luat bronzul în cupă, acum nu a avut adversar, învingând-ul fără probleme pe câștigătorul din urmă cu două săptămâni. Chiar dacă am fost obligați să respectăm regulile sanitare actuale și nu am avut concursuri de verificare, am reușit totuși să avem un program de pregătire care să ne permită să ne prezentăm bine la această finală. Performanțele obținute de cele două secții se datorează și sesiunilor de antrenamente organizate la care au fost cooptați luptătorii de greco-romane și libere, care au luptat între ei pentru a compensa lipsa competițiilor test, care sunt normale înainte de o mare finală. De remarcat este și efortul depus de ceilalți luptători care nu au urcat pe podium, dar care au dat dovadă de dăruire și dorință de a învinge, practic, alte două medalii fiind pierdute la limită. Felicitări tuturor sportivilor pentru modul în care s-au comportat pe saltea și mulțumim celor care sunt alături de noi și ne sprijină”, a declarat antrenorul emerit Avrămuț Todorescu.

Competiția din Ardeal a reunit pe saltea circa 500 de luptători.

Articolul Un titlu național, un vicecampion național și două medalii de bronz în contul luptelor lugojene, la finala națională U 15 apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*