Un turist englez, care locuia în Ploieşti, a fost găsit mort pe munte, între Buşteni şi Poiana Ţapului

V. Stoica

Un cetățean britanic de 42 de ani a fost găsit mort, în noaptea de luni spre marți, după ce a fost căutat pe munte de echipe de salvamontiști din Bușteni și ai Serviciului Public Salvamont Prahova. Bărbatul plecase de trei zile, respectiv de sâmbătă, 15 mai, de la domiciliul său din municipiul Ploiești spre zona montană, dar nu a anunțat pe nimeni din familie sau cunoscuți unde merge sau ce alte intenții are.

Familia a alertat Poliția, luni dimineață, după ce a încercat să-l sune, dar nu l-a mai putut contacta, pentru că bărbatul nu a mai răspuns la telefon. Ulterior, cineva i-a localizat telefonul în pădurea dintre Bușteni și Poiana Țapului. Echipele salvamont au fost alertate abia luni seară despre dispariția cetățeanului britanic în zona Bușteni, iar salvatorii montani au plecat în căutarea bărbatului. Din păcate, au găsit trupul neînsuflețit al acestuia, primele informații sugerând că turistul și-ar fi pus capăt zilelor, prin spânzurare.
Inițial, polițiștii prahoveni au demarat căutările specifice în cazuri de persoane date dispărute, dar, după ce a fost găsit cadavrul în pădure, undeva în apropiere de Mănăstirea Caraiman, oamenii legii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*