Un weekend cu puncte multe, pentru Unirea Dobroești!

Scriam cu ceva vreme în urmă că fotbaliștii de la Unirea Deobroești alternează evoluțiile bune, cu cele mai puțin inspirate și, firesc, uneori se adună puncte mai multe, alteori doar adversarii beneficiază de ele. ”Este adevărat, am început mai greu acest an competițional, poate că nici acum nu am ajuns la nivelul dorit, însă sunt mulțumit, pentru că sportivii noștri se angajează în luptă, dau maxim în fiecare partidă, dar trebuie să recunoaștem că, uneori, adversarii sunt mai buni. La noi, de exemplu, seniorii mai merg și la serviciu lor și nu pot veni tot mereu la antrenamente. Și la Grupa 2003 am mai avea nevoie de ceva fotbaliști, pentru că suntem puțini și nu toți sunt atât de talentați. În ceea ce privește copiii antrenorilor Mao Rădulescu și Victor Joițoiu, născuți în anii 2008-2009-2010, trebuie să vă spun că nu punem presiune pe ei, vrem să crească frumos, să prindă întâi gustul fotbalului și mai apoi să-i dirijăm spre performanță. La Unirea Dobroești, sportul este mai întâi pentru educație, pentru sănătate și mai apoi, cine se dedică, facem și mare performanță”, ne spunea președintele Unirii, Ioan Profir. Iar părinții care citesc aceste rânduri să ia aminte și să-și trimită copiii la club, unde se face dans sportiv, handbal și fotbal.

Revenind la etapa de fotbal, din acest weekend, fotbaliștii din Dobroești au auvut zile norocoase și eficiente, pentru că niciuna din echipe nu a pierdut, chiar dacă meciurile au avut loc în deplasare. Iată rezultatele obținute, cu câteva comentarii transmise de către antrenori:

Seniori, Liga a IV-a, AJF Ilfov (antrenor Nicușor Glonț)
- Voința Sănătatea Buftea – ACS Unirea Dobroești 2 – 2, goluri Rădulescu și Ramon
Partida s-a desfășurat pe un teren greu, cu multe porțiuni noroioase, din pricina burniței insistente, începută cu o zi în urmă. Gazdele din Buftea, familiarizate mai bine cu terenul propriu, au început în forță meciul, profitând și de indecizia oaspeților și de greșelile individuale. Și ocaziile au început să apară, mai ales la poarta noastră noastră , dar goalkeeper-ul nostru, Bogdan Coțea a fost un adevărat înger păzitor. Intervențiile lui, multe și decisive, au făcut ca scorul să nu ia proporții, în favoarea Viitorului, și să ne țină pe noi în joc. Până la urmă, fotbaliștii de la Buftea ne-au perforat poarta, de două ori, ba mai mult, atacurile lor erau din ce în ce mai insistente. Repet, doar portarul nostru ne-a ținut în viață! Și când toată lumea se pregătea să meargă la vestiare, la o învălmășeală în careul gazdelor, Mao Rădulescu împinge balonul în plasă, pentru 1 – 2.
Speranțele oaspeților au renăscut și cu toții se gândeau la o comportare mai bună, în mitanul secund. Dar n-avea să fie așa, pentru că tot gazdele au început mai vijelios, fiind gata să înscrie pentru 3 – 1. Dar Bogdan al nostru n-a fost de acord și a închis toate culoarele de șut. Pe final de meci, gazdele mai slăbesc strânsoarea, iar ai noștri profită și înscriu prin Ramon, în minutul 76, pentru 2 – 2. Jocul se deschide, pentru că nimeni nu vrea egalul, și din această cauză apar multe ocazii, de ambele părți. Cu câteva secunde înainte de fluierul final al arbitrului, Mao Rădulescu scapă singur pe contraatac și când ajunge în fața porții, pentru finalizare, vrea să fie altruist și dă pasă unui coleg, dar mingea ajunge la adversar, care salvează situația – ratangiul de Mao a căzut în genunchi și și-a pus mâna-n cap! ”Oricum, Unirea a dovedit tărie de caracter și putere de luptă, pentru că nu-i ușor să revii de la 0-2, pe un asemenea teren desfundat, ba chiar să ai și șansa victoriei, în ultima secundă! Îi felicit pe toți, pentru dăruire”, ne spunea antrenorul echipei, Nicușor Glonț.

Grupa 2003, Campionatul Municipal, antrenor Nicușor Glonț
Cautis București – ACS Unirea Dobroești 3 – 3, goluri Radu 2 și Gheorghe
”Terenul a fost mai greu ca la seniori, iar asta i-a împiedicat pe elevii mei să controleze cum trebuie mingia. N-au avut crampoanele adecvate și au făcut eforturi ca să se țină în picioare. Am început prost, pentru că cei de la Cautis au marcat primii. Am reușit să egalăm, ba chiar să luăm avans de două goluri, 3 – 1, prin Valentin Radu și Andrei Gheorghe. Din păcate, în ultimele minute am fost egalați, pentru că n-am știut să ținem de mingie și să conservăm avantajul – ai mei au vrut să mai marcheze și asta i-a costat. Este, totuși, un punct scos în deplasare”, comenta același Nicușor Glonț, care conduce și formația de juniori.

Grupa 2006, Campionatul Municipal, antrenor Ioan Profir
- ACS Unirea Dobroești – Sportul Studențesc 6 – 4, goluri Valentin Toma 2, Andrei Spac 2, Alin Ferfelea 1, Vlad Țepeș 1 (despre această partidă am scris mai mult pe site-ul ilfovsport (http://www.ilfovsport.ro/vlad-tepes-a-implinit-11-ani/)

Grupa 2008, Campionatul Municipal, antrenor Mao Rădulescu
- Unirea Dobroești Seven Star 3 – 1, David Ciupitu 3

Grupa 2009/2010, Campionatul Muncipal, antrenor Victor Joițoiu
- ACS Unirea Dobroești – Inter Dumi 6 – 2, Mocanu 3, Turcescu 2, Iancu 1

IMG_2005 IMG_2018

IMG_2029 IMG_2031

IMG_2038 IMG_2041

IMG_2044 IMG_2049

IMG_2055 IMG_2058

IMG_2079 IMG_2123

IMG_2131 IMG_2133

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*