Unirea Iclod a marcat 10 goluri în poarta Feleacului şi a ajuns pe podium. Câmpia Turzii, victorie pe final la Gilău

În alte două meciuri disputate sâmbătă la prânz în etapa a 12-a a Ligii a IV-a, Unirea Iclod s-a impus cu 10-1 în faţa Viitorului Feleacu, în timp ce CSM Câmpia Turzii a câştigat în minutul 89 pe terenul Someşului Gilău.

Cu cele 10 goluri marcate de formaţia lui Dorică Marchiş în poarta Feleacului, Unirea a ajuns, cel puţin până mâine, pe locul trei în clasament.

Partida de la Iclod a surprins doar prin diferenţa mare de scor, în condiţiile în care Viitorul şi-a ridicat evoluţiile în ultima perioadă. Gazdele, însă, şi-au demonstrat încă o dată forţa de pe teren propriu şi au înscris la foc automat în porta oaspeţilor.

Georgel Cotuţ a fost MVP-ul meciului, acesta înscriind jumătate dintre golurile formaţiei sale, Vali Dîrjan izbutind o dublă, Cupşa, Hărănguş şi Bărăian completând o nouă zi perfectă în tabăra Unirii. Onoarea Feleacului a mai fost salvată de golul reuşit de Marchiş, din penalty, Viitorul rămânând penultima în clasament.

Într-o altă partidă a zilei, CSM Câmpia Turzii s-a impus cu 2-1 pe terenul unei formaţii a Someşului Gilău care are un tur ratat de campionat. Chiar şi aşa, elevii antrenorului jucător Rareş Mateş au fost la câteva minute de al cincilea punct al sezonului, oaspeţii dând lovitura în minutul 89, prin Sebastian Moldovan. De altfel, atacantul Câmpiei a şi deschis scorul la Gilău, printr-un gol marcat în minutul patru, la 1-1 acesta având şi o bară, pentru gazde egalând la un moment dat Chiorean, la jumătatea reprizei secunde.

În urma acestui rezultat, CSM Câmpia Turzii a urcat pe locul opt în clasament, iar Gilăul rămâne, în continuare, fără victorie în cele 12 meciuri disputate.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*