Unirea, start lansat sub ochii lui Iosif Rotariu, oaspeții un singur punct: Cocoșul, egalare în 9 la Seceani. Chimiuc: ”S-au enervat”

Precum în runda inaugurală a sezonului trecut în liga a patra județeană, gazdele au luat partea leului și în etapa de debut a ediției 2017/8 în Divizia D Timiș, meciurile serii de duminică aducând totuși și unicul punct al vizitatorilor, smuls pe final de cei din Orțișoara.

Dacă anul trecut pe vremea aceasta, la ridicarea cortinei, AS Seceani era unica grupare care să se încline acasă, 1-6 cu AS Murani, de această dată aceeași AS Seceani a fost singura formație care să nu învingă în acest weekend pe teren propriu, fiind egalată spre final în ciuda unei duble superiorități numerice de oaspeții ”înroșiți” de la Cocoșul: 1-1 (0-0). Tot un rezultat de egalitate în runda de debut se consemna și în vara lui 2016, 4-4 la Făget între Arsenal Flacăra și viitoarea campioană județeană ACS Ghiroda, de astă dată rămânând de văzut ce va decide AJF Timiș în cazul partidei de sâmbătă de la Făget, unde Voința Biled nu s-a prezentat.

Cu excepția acestei întâlniri, al cărei deznodământ este momentan în suspensie, bilanțul etapei inaugurale în ”D” este 8 7 1 0 23-9, așadar cu 32 de goluri marcate, în medie patru pe meci, mai puține decât la startul campaniei precedente, atunci 45 în 9 confruntări, adică 5 pe partidă.

Singurul punct în contul vizitatorilor a fost adjudecat în duelul ocupantelor locurilor 11 și opt la încheierea sezonului trecut, AS Seceani – Cocoșul Orțișoara 1-1 (0-0).

Petru Râmneanțu a deschis scorul pentru gazde în minutul 75 dar Adrian Neagoie a restabilit egalitatea în minutul 81, deși Cocoșul juca în numai 9 componenți.

Mădălin Semenea a fost cel dintâi eliminat de Elisei Balaj, în minutul 49, pentru acumularea a două cartonașe galbene, iar Răzvan Solomon l-a urmat pentru un fault în postură de ultim apărător, cartonaș roșu în minutul 60.

Cocoșul a luptat așadar în ultima jumătate de oră în doar opt jucători de câmp, dar cu folos, o explicație fiind oferită de Gheorghe Chimiuc – foto, antrenor al vizitatorilor.

”Băieții au protestat civilizat la faza primirii golului, în care Făgețan a pornit din ofsaid, ce nu a fost semnalizat, și a pasat, dar nu i-au băgat în seamă, așa că s-au <enervat> și au egalat…”

Nu doar Pobeda s-a impus acasă la 3 goluri diferență, ci tot cu 4-1 a învins și nou-promovata din Tomnatic.

CS Unirea – AS Murani 4-1 (3-0): Marius Sîrbu 15, Andrei Sabău 30, 42, 73 / Raul Costescu 89.

Sabău a semnat hat-trick-ul desprinderii gazdelor, care au egalat astfel cel mai detașat scor al rundei de deschidere. Dacă Sabău a fost cu golurile, Costescu s-a îndeletnicit în schimb în prima parte cu ratările, nu mai puțin de trei, în două cazuri luându-l pe portar la țintă iar o dată driblându-l dar șutând peste transversală.

Matefi Istvan, fost antrenor al nou-promovatei, i-a urmărit prestația din tribună, Marius Postolache având momentan rolul de antrenor-jucător, însă este posibil ca timona Unirii să fie preluată de nimeni altul decât Iosif Rotariu, prezent la rândul său la meci, în compania edilului localității.

Trei goluri avans și în contul altei nou-promovate… AS FC Bazoșu Vechi – Unirea Sânnicolau Mare 3-0 (2-0). Andrei Achimov, deja în minutul 4, precum și Denis Vînătu în minutul 7 din penalty dar și în prelungiri (90+1), au marcat golurile gazdelor.

Dacă au fost trei succese la 3 goluri diferență, au fost tot trei și la limită…

Progresul Ciacova – AS Peciu 3-2 (2-0): Alexandru Botorea 2, Mădălin Briceag 20, Sebastian Secareș 46 / Dragoș Daju 67, Marius Rus 90.

Fără antrenorul principal Teodor Suciu, suplinit astăzi de secundul Flavius Ion, Progresul s-a desprins în prima jumătate a reprizei I iar apoi a marcat și în debutul celei de-a doua.

Totuși, rămânând în zece din minutul 60, când Constantin Ghinea a fost eliminat pentru un fault grosolan, gazdele din Ciacova s-au mulțumit să încheie și cu un avantaj la limită.

Rezultatele etapei 1, clasamentul la zi și programul rundei a II-a, pe coloana dreaptă.

The post Unirea, start lansat sub ochii lui Iosif Rotariu, oaspeții un singur punct: Cocoșul, egalare în 9 la Seceani. Chimiuc: ”S-au enervat” appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*