Unitățile de învățământ din comuna Bethausen, dotate cu mobilier din Danemarca

Școlile și grădinițele din comuna Bethausen au primit zilele trecute peste 350 de piese de mobilier din Danemarca, pentru a înlocui vechile bănci, scaune, catedre sau dulapuri existente de ani buni. Donația a fost făcută de Asociația Caritabilă Humani din Braedstrup, iar inițiativa acestui act aparține fă­ge­țeanului Petru Anghel, care a mers personal în Danemarca, pentru a aduce transportul la Bethausen. ”Am adus mobilier, pentru toate școlile și grădinițele din Bethausen. De câțiva ani, avem o colaborare strânsă cu această asociație și dacă la început noi mergeam să cerem ce ne-ar trebui, acum ei ne în­științează de ce dispun și ne întreabă dacă ne-ar fi de folos. Anii trecuți am adus și mobilier medical pentru centrele de plasament din zonă, pentru Făget și chiar pentru Băile Fe­lix. Pe viitor vom mai aduce mo­dule, bănci și scaune și pen­tru Liceul Teoretic ”Traian Vuia” din Făget. Este și un efort fizic, dar satisfacția sufletească e mult mai mare. În plus, este un gest frumos, pe care danezii îl fac pentru noi. În câteva rânduri am adus și semințe de tot felul, pe care le-am împărțit legumicultorilor din toată zona de est a ju­de­țu­lui, pentru a le cultiva”, ne-a declarat fă­ge­țean­ul Petru An­ghel, [...]
You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*