Universitatea de Vest parafează colaborări cu FRF și Ripensia

Universitatea de Vest din Timișoara anunță parafarea a două colaborări, cu Federația Română de Fotbal și cu secund divizionara Ripensia Timișoara. Săptămâna aceasta, joi de la ora 19, galben-roșii din Liga 2 vor inaugura etapa a XIII-a prin a primi pe arena ”Dan Păltinișanu” vizita nou-promovatei AS FC Universitatea Cluj, al patrulea joc tot la 4 zile pentru bănățeni după eșecul cu 4-2 la Târgoviște sâmbătă 6 octombrie, remiza acasă 1-1 cu Energeticianul miercurea trecută și victoria de duminică de pe același gazon, 0-1 la ASU Politehnica, iar în dimineața zilei de joi clubul timișorean va fi implicat direct în lansarea unui parteneriat cu UVT și FRF.

Ripensia va mai avea apoi de jucat în ordine în acest tur la Bacău, acasă cu FC Argeș, la Ploiești, pe teren propriu cu CS Mioveni, la București cu Daco-Getica și într-o intermediară la sfârșit de noiembrie acasă cu o altă nou-promovată, din Constanța, după care, la startul returului de la încheierea sezonului de toamnă, tot pe teren propriu, în ordine cu Dacia Unirea Brăila și Luceafărul, pe 1 și 8 decembrie.

Instituția de învățământ superior de pe Bulevardul Vasile Pârvan are propria formație de fotbal recent lansată în întrecerile organizate de AJF Timiș și promovată anul acesta, la finele sezonului de debut, din Campionatul Municipal Timișoara, situată fiind momentan pe podiumul ierarhiei Seriei I din Campionatul Județean Timiș, eșalonul cinci, pe locul 3, cu linia de clasament 9 6 1 2 33-10 19 puncte, la 5 în urma liderului CS Comloșu Mare respectiv la 3 după cei de la CS Unirea Sânnicolau Mare II. CSU Universitatea de Vest și-a păstrat duminică poziția prin a trece acasă cu 4-0 pe stadionul CFR de concitadina AS Tricoul 1 Iunie. Tot de la același nivel al eșalonului cinci, Campionatul Județean Timiș, clubul Ripensia și-a retras din competiție săptămâna trecută, după 8 runde, echipa a doua a grupării.

Evenimentul dedicat anunțării oficiale a lansării colaborărilor este programat joi la sediul Universității de Vest din Timișoara în prezența oficialilor instituției de învățământ superior, Federației Române de Fotbal și clubului de fotbal Ripensia.

The post Universitatea de Vest parafează colaborări cu FRF și Ripensia appeared first on sporttim.ro.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*