Unsprezece utiști pot coborî și în Liga 4-a pentru a da o mână de ajutor „satelitului”! Pe listă se află toți juniorii, dar și cinci dintre seniorii lui Balint

La finalul acestei săptămâni, după o pauză de un an și jumătate, se pune în mișcare campionatul Ligii a 4-a Arad. Vorbim despre o competiție în 9 formații, redenumită ”Turneul de desemnare a campioanei județene” la care participă și „satelitul” UTA-ei. Conform regulamentului, 15 dintre jucătorii din lotul pregătit de Laszlo Balint nu pot coborî în județ, iar lista a fost avizată inclusiv de Federația Română de Fotbal înainte de a ajunge pe masa Asociației Județene de Fotbal.

Prin excludere, cei 11 fotbaliști care, teoretic, i-ar putea ajuta pe juniorii de 15-16 ani ai „Bătrânei Doamne” care vor fi angrenați constant în competiția de seniori, alături de Zăbrani, Curtici, Păuliș, Sântana, Ineu, Șimand, Felnac și Socodor sunt: Mociu, Balauru – Peteleu, Ilie, D. Rusu, Isac, Bustea, Tescan, Voinea, Miculescu și Adi Petre. Adică absolut toți fotbaliștii Under, plus câțiva seniori, care – însă – e greu de crezut că vor ajunge să evouleze în Liga 4-a în această primăvară.

Ceva șanse ca să vedem în weekend măcar doi-trei jucători de la prima echipă la „satelit” există, atâta timp cât Liga 1 este oprită și până la această oră nu s-a identificat un partener pentru un amical. Au fost ceva discuții pentru un adversar din Ungaria, dar totul a căzut fiindcă fotbaliștii de peste graniță ar fi trebuit să facă două testări în decurs de numai 24 de ore dacă ar fi acceptat să vină la Arad.

Așadar, rămâne de văzut daca Laszlo Balint va trimite pe cineva sâmbătă, la Șimand, pentru jocul cu „șoimii” din cadrul primei etape a ”Turneului de desemnare a campioanei județene”.

 

0
0

Articolul Unsprezece utiști pot coborî și în Liga 4-a pentru a da o mână de ajutor „satelitului”! Pe listă se află toți juniorii, dar și cinci dintre seniorii lui Balint apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*