Unul dintre cei mai mari producători de electrocasnice din lume investeşte în Prahova

De pe porţile fabricii care se va construi la Ariceştii Rahtivani vor ieşi anual 600.000 de frigidere

N. Dumitrescu

Aflată la doar câteva zeci de kilometri de Bucureşti, implicit de aeroportul din Otopeni, zona industrială din judeţul Prahova, mai exact cea din apropierea Ploieştiului, rămâne şi în anul 2020 un punct de atracţie pentru investitori şi mari companii la nivel internaţional. Dovada a venit recent, un consorţiu chino-italian reconfirmându-şi intenţia de a-şi dezvolta afacerile în România, alegând Prahova pentru amplasarea unei fabrici de frigidere şi congelatoare. Investiţia urmează să fie dezvoltată în cadrul Ploieşti West Park , realizat de Alinso Group din Belgia, amplasat pe teritoriul comunei Ariceştii Rahtivani, încă de acum şapte ani fiind considerat cel mai mare parc industrial privat din Europa de Vest. Primarul comunei Ariceştii Rahtivani, Alexandru Cristea, ne-a confirmat că, acum două zile, reprezentanţii companiei – în fapt unul dintre cei mai mari producători de electrocasnice din lume – au revenit în Prahova, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii parcului industrial privat şi ai autorităţii locale discutându-se despre procedurile necesare obţinerii autorizaţiilor pentru începerea investiţiei. Potrivit acestuia, dacă totul va merge bine în ceea ce priveşte aprobările, s-a luat în calcul ca primul ţăruş să fie bătut în viitorul şantier al noii fabrici în luna mai anul acesta, fiind anunţate, deja, şi primele informaţii legate atât de producţie, cât şi de oferta de muncă. Astfel, anual, în această fabrică ar urma să se producă 600.000 de frigidere, urmând să se creeze peste 700 de noi locuri de muncă directe şi alte peste 2000 de locuri de muncă indirecte, în acest ultim caz fiind vorba despre forţa de muncă la care se va apela pentru “echiparea” electrocasnicelor. Venirea noilor investitori, implicit existenţa parcului industrial privat menţionat, reprezintă beneficii inclusiv pentru autoritatea locală din Ariceştii Rahtivani. Astfel, pe lângă faptul că în comună nu sunt înregistraţi şomeri, a avut foarte mult de câştigat şi bugetul local, dovadă fiind cele 18 milioane de euro – excedent bugetar – care s-au acumulat în ultimii cinci ani, bani care vor fi investiţi, potrivit primarului, în reţeaua de canalizare, inexistentă în momentul de faţă.

Primarul comunei Ariceştii Rahtivani, Alexandru Cristea, ne-a declarat că prezenţa în cadrul parcului industrial privat, acum două zile, a reprezentanţilor companiei care amenajează primar Aricestii Rahtivanifabrica în care se vor produce frigidere şi congelatoare reprezintă o revenire a acestora în Prahova, după o alta, desfăşurată acum două săptămâni. De data aceasta a fost vizitată zona în care va fi realizată fabrica, prilej cu care au fost discutate şi aspectele ce vizează obţinerea documentelor necesare pentru autorizaţia de construire a noii investiţii. “Dacă eliberarea documentelor se va realiza în timp util, în acest sens solicitându-se şi sprijinul nostru, al autorităţilor, intenţia este ca primul ţăruş să fie pus pe viitorul şantier al acestei fabrici în luna mai a acestui an. Investiţia este una foarte importantă, anual urmând să fie produse aici un număr de 600.000 de frigidere. Şi oferta de muncă este una generoasă. Prin noua fabrică vor apărea între 700-750 de noi locuri de muncă directe, iar indirect alte 2000 de locuri de muncă”, ne-a precizat, ieri, primarul comunei Ariceştii Rahtivani. Întrebat ce beneficii va avea comuna ca urmare a apariţiei acestei noi investiţii, interlocutorul nostru ne-a răspuns: ”Şomeri nu mai sunt în comună, doar cei leneşi putând să spună că nu găsesc de lucru. Dovadă că în categoria asistaţilor social sunt încadrate doar 11 persoane, din care cinci sunt bolnave şi nu pot munci efectiv. Cât priveşte beneficiile pentru comună, ca urmare a existenţei investitorilor în acest parc industrial privat, unii de top, excedentul bugetar acumulat în ultimii patru-cinci ani a atins 18 milioane de euro. Este o sumă mai mult decât importantă, pe care deja am stabilit în ce s-o investim, la nivelul comunei. Se vor realiza reţeaua de canalizare şi staţia de epurare, care lipsesc în momentul de faţă în comună”.
De adăugat că, în România, în parcul industrial privat prahovean din comuna Ariceştii Rahtivani, investiţia va fi realizată prin intermediul companiei Haier Tech SRL, deţinută de grupul italian Candy, acesta din urmă fiind deţinut, la rândul său, de compania chineză Haier. În fapt, este vorba despre gigantul chinez Haier, care este considerat unul dintre cei mai mari producători de electrocasnice din lume. În ceea ce priveşte parcul industrial privat din comuna Ariceştii Rahtivai în care se va construi fabrica de frigidere, de precizat că, din momentul inaugurării, în vara anului 2009, în incinta acestuia au fost atrase firme de renume internaţional, sporindu-se numărul locurilor de muncă în zonă, dar, cel mai important, ducându-se renumele Prahovei în întreaga lume. După cum ne-a mai declarat primarul comunei Ariceştii Rahtivani, în acest parc industrial privat sunt, în momentul de faţă, peste 300 de firme – unele aparţinând unor companii de top – care reunesc aproape 4.000 de angajaţi.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*