UTA a bătut-o pe Ripensia în ultimul amical dinaintea startului sezonului

În amicalul cu Ripensia, divizionară secundă timișoreană de la care UTA a transferat doi jucători, pe Mociu și Călin, dar și pe medicul Miharț, Laszlo Balint a început cu formula obișnuită din amicalele din Slovenia. Excepția a constituit-o Bustea, care l-a înlocuit pe Antal în banda dreaptă a liniei din spatele atacantului Hora.

Chiar acesta din urmă a reușit să deschidă scorul destul de repede pentru arădeni. Mai precis era minutul 8, când golgheterul UTA-ei din stagiunea precdentă a tras de la marginea careului, mingea atinsă de Coulibaly a prins înălțime și a intrat sub transversala porții apărate de Mosoarcă. Inițial, Miculescu a facut o fază de toată frumusețea, slalomând printre trei aadversari în stânga, dar colegii săi din centru nu au reușit să reia pe poartă. Și Batha a avut un șut periculos, de puțin pe lângă, după care Ripensia a reușit să stabilească egalitatea.

După ce Iacob parase „capul” lui Golda, din cornerul rezultat, bătut pe scurt de Piftor, Medjimorec și-a trimis balonul în propria poartă. UTA a avut inițiativa, a și ajuns periculos în careul advers, dar șutul lui Passaglia s-a dus în blocaj, iar lovitura de cap a lui Miculescu (centrare Bustea) a fost respinsă de Mosoarcă. Nici Roger nu a avut mai mult noroc, căci șutul său din alergare, de la 20 de metri a fost respins în corner. Și totuși, mijlocașul brazilian al UTA-ei și-a trecut numele pe lista marcatorilor la ultima fază a primei reprize. Adică exact în minutul 30, Roger a trimis puternic, la vinclu, dintr-o lovitură liberă de pe linia de 16, dictată la un henț al timișorenilor. 2-1, scor la pauză.

Cu excepția fundașilor centrali, pe motivul că are doar doi apți, Laszlo Balint a schimbat tot „11”-le la pauză. Chiar fundașul său golgheter, Erico da Silva, a avut două situații mari de a marca în primele 10 minute ale mini-mitanului secund, dar loviturile sale de cap nu au găsit spațiul porții adverse. Și dacă nu a marcat UTA, a făcut-o Ripensia, prin Stoica, care a profitat de o nouă lejeritate în defensiva arădeană la o fază fixă și l-a bătut pe Balauru cu un voleu din 10 metri: 2-2 (min. 49)

Exact 5 minute scorul a fost egal, Rogac a făcut fault în careu asupra lui Negoescu, iar Antal l-a bătut de la punctul cu var pe Mosoarcă. Minutele finale le-au aparținut publicului care a cântat și a scandat ca în vremurile bune, dar în casa nouă din Calea Aurel Vlaicu. 3-2 a fost rezultatul final al ultimului test al verii pentru „roș-albi” înainte de debutul în Liga 1, de duminică, contra celor de la Farul.

Formați: 

UTA (prima repriză): Iacob – Vukčević, Erico, Medjimorec, Shlyakov – Batha, Passaglia – Bustea, Roger, Miculescu – Hora.

UTA (repriza a doua): Balauru – Tomozei, Erico (50 C. Mihai), Medjimorec (50 Mar), Baravykas – T. Călin, Vorobjovas – Antal, Ubbink, Negoescu – Mercioiu (50 Dangubic).

Ripensia: Mosoarca – A. Macritchii (50 Sturzu), Rogac, Lalic (52 Țieranu), Fridrich (50 Gladun) – Stoica (50 Vasluian), Coulibaly, V. Macritchii (50 Morariu), Piftor (31 Stoi) – Sokovic (42 Ene), Golda

Arbitri: Mircea Ardelean – Cristian Cășuț, Alina Mihoc

0
0

Articolul UTA a bătut-o pe Ripensia în ultimul amical dinaintea startului sezonului apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*