UTA a făcut demersuri pentru a-l avea pe Balint pe bancă cu Botoșaniul: „Antrenorul nostru are test negativ, sunt șanse…”

„Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc se află într-o situație inedită. În decurs de două săptămâni, toți antrenorii, exceptându-l pe cel cu portarii (Gab Vasiliu), au fost testați pozitiv la COVID și au intrat, bineînțeles, în izolare. Vasiliu a fost cel care a condus antrenamentele respectând programul „principalului” Laszlo Balint, ajutat fiind de Cristi Păcurar și Dinu Donca, doi dintre cei mai apreciați antrenori ai Academiei UTA.

Sigur și tehnologia a avut un rol important și asta pentru Balint, care le-a vorbit elevilor săi pe ecranul plasmei din vestiar, înainte de fiecare antrenament. „În primul rând, ne bucurăm că toți cei infectați cu COVID se simt bine, inclusiv cei patru jucători , Simos Roumpoulakou, Alex Benga, Florin Iacob și Cristi Bustea. Sperăm să trecem peste toate astea cât mai repede. Având problemele actuale am făcut o structură tehnică și digitală prin care am încercat să fie toți antrenorii alături de sportivi și să fie cât mai mică problema absenței lor fizice. Toată săptămâna am lucrat împreună, am vorbit mereu, am filmat toate antrenamentele, în așa fel în cât antrenorii să vadă exact ce au lucrat băieții și cum se prezintă fiecare dintre ei înainte de meciul cu FC Botoșani. La un moment dat, s-a pus problema amânării meciului, dar am sperat mereu că vom juca. Așa este normal și oricum calendarul este destul de înghesuit ca să-l mai aglomerăm și noi”, a spus team managerul UTA-ei, Dorin Stana.

Întrebat cine va sta pe bancă în meciul cu teamul lui Marius Croitoru, „oficialul” arădenilor a deschis ușa pentru o revenire puțin neașteptată a lui Laszlo Balint. Acesta a avut simptome luni, 8 februarie, a fost confirmat cu COVID marți seara, iar luni 22 februarie, când este programată disputa cu Botoșaniul, s-ar face 13 zile de la diagnosticare. Legea vorbește clar despre 14 zile de carantină, dar Balint are deja test negativ PCR de vineri. „Poate găsim să găsim o soluție și ar putea apărea Laszlo Balint pe bancă. Însă, sunt proceduri legale ce trebuie îndeplinite, noi am depus acte la DSP și mai departe și așteptăm răspuns. Legislația în vigoare trebuie respectată în cel mai mic detaliu, dar noi spunem că există o șansă ca Balint să fie pe banc”, mai susține Stana.

La  rândul său, Laszlo Balint încearcă să fie optimist în legătura cu prezența sa pe bancă luni seara, cu FC Botoșani. „Vă dați seama că-mi doresc enorm să fiu alături de băieți, mai departe rămâne de văzut dacă demersul clubului va avea sau nu câștig de cauză. Testele rapide de marți și miercuri mi-au ieșit negative, iar cel PCR l-am făcut joi, iar vineri a venit și el negativ. Sigur, prezența mea pe margine ar fi un lucru bun, ca să spun așa, dar nu decisiv în desfășurarea ostilităților. Eu am ținut și voi ține în permanență legătura cu echipa online, am pregătit atent meciul, ca și pe celelalte dinaintea lui și mai avem la dispoziție două zile să punem la punct și ultemele detalii. Sigur, nu a fost o situație tocmai plăcută, lipsa a patru antrenori de la pregătirea echipei contează, însă astea sunt vremurile, e o situație pe care trebuie să o iei mereu în calcul. Până la urmă, fotbaliștii sunt profesioniști, inteligenți și mai ales uniți în fața oricăror probleme și provocări”, ne-a declarat antrenorul principal al „roș-albilor”.

Dacă, totuși, solicitarea UTA-ei nu va avea câștig de cauză, pe bancă contra moldovenilor vor lua loc, alături de team-managerul Dorin Stana, Gabi Vasiliu, Dinu Donca și Cristi Păcurar. Acesta din urmă are o experiență destul de proaspătă în a conduce de pe margine prima echipă a „Bătrânei Doamne” și asta pentru că în returul ediției de campionat 2018-2019 Ionuț Popa făcuse un pas în spate ca urmare a problemelor de sănătate din pricina cărora și-a și pierdut viața în vara anului trecut. Sigur, situațiile nu se compară, căci acum vorbim despre un cu totul alt lot de jucători și alte principii de pregătire implementate de Balint.

0
0

Articolul UTA a făcut demersuri pentru a-l avea pe Balint pe bancă cu Botoșaniul: „Antrenorul nostru are test negativ, sunt șanse…” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*