Comisia Centrală a Arbitrilor l-a delegat pe ilfoveanul Ionuț Coza la partida de mâine, dintre Astra Giurgiu și UTA. „Roș-albii” au un parcurs perfect cu arbitrul din Cernica la centru: trei victorii din trei partide, toate pe teren străin.
Coza a arbitrat-o pe UTA la un succes cu 3-1 pe terenul Gloriei Bistrița în 2014, la singura victorie din play-off-ul de promovare de anul trecut, 2-0 la Mioveni, și la triumful cu 1-0 de la Voluntari, din această ediție de Liga 1, când Erico a adus trei puncte pentru arădeni cu o lovitură de cap în al patrulea minut de prelungire.
Mâine, de la ora 17:30, Coza va fi asistat la cele două linii de Vlad Bârleanu (București) și Gero Szabo (Cluj-Napoca), în timp ce rezervă va fi Vlad Băban, din Iași. Observator a fost delegat Nicolae Marodin, din capitală.
Articolul UTA are victorii pe linie cu „centralul” de mâine, de la Giurgiu, ultima chiar în debutul acestui an! apare prima dată în Sportarad.