UTA e mare favorită cu Poli Iași, dar Balint avertizează: „Să nu intrăm în capcană, își vor vinde scump pielea! Puncte foarte importante pentru liniștea din ultimele etape”

Prin victoria de la Giurgiu (2-1), UTA s-a redresat la momentul potrivit după cele trei eșecuri consecutive și este la un pas de îndeplinirea obiectivului stagional, menținerea pe prima scenă a fotbalului românesc. Iar acest pas ar putea fi făcut chiar mâine (începând cu ora 14), în fața lui Poli Iași, echipa de pe ultimul loc măcinată de probleme de tot felul, de la cele financiare la cele legate de efectiv.

„Același nivel de atitudine ca cel din ultima etapă”

Asta nu înseamnă că moldovenii sunt victime sigure pe arena „Francisc Neuman”, cu atât mai mult cu cât arădenii au avut tot sezonul oscilația legată de rezultele din deplasare și cele de acasă. Chiar Laszlo Balint avertizează asupra pericolului de a considera formația din Copou o victimă sigură, cu atât mai mult cu cât vorbim despre o formație rănită. „Nu trebuie să intrăm în capcană, să ne uităm la clasament și să spunem că vom avea meci ușor. Cu siguranță, Poli Iași va veni aici să-și vândă foarte scump pielea pentru că nu mai are nimic de pierdut. Este final de sezon și pentru ei, dar este important este cum abordăm noi meciul. Îmi doresc să avem același nivel de atitudine ca cel din ultima etapă, când am câștigat trei puncte extrem de importante, dar, pe de altă parte, îmi doresc un joc mai consistent pe partea de atac pozițional. Putem produce momente de fotbal bun și putem să ne păstrăm moralul. Poli Iași a demonstrat în meciul cu Astra că știe să joace fotbal, știe să preseze indiferent de adversar, dar obiectivul nostru este să obținem cele trei puncte foarte importante pentru noi și pentru liniștea noastră din ultimele două etape și vom face tot ce putem pentru acest lucru. La Giurgiu am demonstrat încă odată că știm să gestionăm momentele de presiune și e important să reușim a doua victorie consecutivă”, transmite antrenorul „Bătrânei Doamne” a fotbalului românesc.

„Cei de la Iași se vor agăța de orice speranță că mai pot prinde măcar locul de baraj”

Impactul sosirii italianului Nicolo Napoli la Iași a fost important, dar rezultatele pozitive au fost insuficiente și moldovenii sunt cu un picior și jumătate în Liga 2-a. „Echipa a reacționat pozitiv la schimbarea antrenorului și a reușit să câștige niște meciuri care pe hârtie păreau greu de câștigat. La un moment dat, au sperat chiar la un loc care să le asigure rămânerea directă în prima ligă, apoi au avut această succesiune de rezultate mai puțin bune. E clar că au niște jucători de calitate, eu am spus asta mereu în ceea ce privește valoarea individuală la Poli Iași. Inclusiv străinii nu au fost aduși la cantitate, ci la calitate. E o formație de posesie, iar asta înseamnă că Iașiul are jucători, care, din punct de vedere al calității tehnice, sunt la la un nivel bun. E clar că vor veni la Arad să se agațe de fiecare minge, de orice speranță că mai pot prinde măcar locul de baraj. Această dublă cu o echipă din Liga 2-a e este o șansă importantă pentru orice echipă de Liga 1 indiferent de nume. Se știe că decalajul valoric între eșalonul doi și prima ligă este destul de evident și statistica demonstrează că la baraj în general echipa de primă ligă pleacă favorită, așadar au destul motive să se bată pentru puncte la Arad. Dar, mai important e cum ne prezentăm noi din toate punctele de vedere, motivațional, tehnic, tactic și, bineînțeles, fizic, căci am avut o serie incredibilă de meciuri din trei în trei zile”, a mai punctat Balint, care trebuie să se descurce și mai departe fără Tomozei, Benga și Isac.

Napoli rămâne încrezător în ciuda absențelor importante

Așadar, cu toate că Poli Iași mai păstrează șanse matematice de a prinde un loc de baraj, la prima vedere, se pare că vorbim despre o capitulare prematură. Nicolo Napoli susține că mai mulți jucători sunt accidentați și nu vor face deplasarea la Arad, din etapa a 7-a a play-out-ului.  Cu toate astea, italianul speră ca formația sa să obțină trei puncte la Arad. „Va fi un meci dificil, știm că întâlnim o echipă bună, dar încercăm să facem un meci bun și să luăm cele trei puncte. Mihalache, Axinte, Bușu, Vega, Mensah, Djuranovic sunt accidentați, dar mergem la Arad cu cine nu e accidentat și încercăm să facem un meci bun. De ce nu, putem câștiga. Încercăm să luăm nouă puncte în ultimele trei etape. Și cu Dinamo, în prima repriză am jucat foarte bine, meritam mai mult. Mergem la Arad să facem un meci bun și să obținem victoria. Despre arbitraje nu mai vorbesc, pentru că degeaba vorbim, se întâmplă la fel”, a declarat antrenorul trupei moldave.

La mormântul lui Ionuț Popa

Ieșenii s-au recules și de această dată mormântul lui Ionuț Popa, antrenorul arădean care a scris istorie în Dealul Copoului în urmă cu mai bine de un deceniu. O mai făcuseră și la precedenta vizită la Arad, în vară, doar că acum Marius Onofraș, team-managerului lui Poli, a fost însoțit de „secundul” Marian Rada și încă trei membri ai staffului.

UTA, cu Marcel Bîrsan mâine la centru, poate încheia frumos un ciclu deschis vara trecută cu meciul de promovare de la Pitești și debutul în Liga 1, de la Ovidiu. Colabotarorii bucureșteanului sunt asistenții Octavian Șovre (Oradea) și Marius Marchidanu (Brăila), plus rezerva Rareș Vidican (Satu Mare). Observator FRF: Marian Salomir (Cluj)

Formații probabile:

UTA: Fl. Iacob – Peteleu, Erico, Ilie, Shlyakov – Albu, Vorobjovas – Miculescu, Roger, D. Rusu – Hora.

Iași: Brânză – Cană, De Iriondo, Baxevanos, Onea – Gaitan, Passaglia – D. Flores, Fr.Cristea, Popadiuc – Zajmovic.

0
0

Articolul UTA e mare favorită cu Poli Iași, dar Balint avertizează: „Să nu intrăm în capcană, își vor vinde scump pielea! Puncte foarte importante pentru liniștea din ultimele etape” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*