UTA – Farul se joacă duminică, 18 iulie! Vor sau pot amâna constănțenii partida de la Arad?

Arena „Francisc Neuman” își va deschide porțile pentru primul meci al UTA-ei în seara zilei de 18 iulie. Atunci, cu începere de la ora 18,30, LPF-ul și televiziunile au programat duelul din cadrul primei etape a sezonului 2021-2022 al Ligii I, dintre „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc și noua Farul Constanța, echipă antrenată de Gică Hagi.

Există și o discuție privind o posibilă solicitare de amânare a confruntării din partea trupei de pe Litoral, având în vedere că jucătorii săi, Aioani, Ghiță, Boboc, Ciobanu și Ganea participă la Olimpiadă, însă asta ar însemna ca Farul să nu joace deloc în primele trei etape. În plus, Jocurile Olimpice nu fac parte din calendarul FIFA și UEFA, de care FRF-ul ține cont atunci când se acordă amânări de meciuri.

Altfel, campionatul debutează în forţă, joi, pe 15 iulie, cu partida dintre FC Botoşani și FCSB, în timp ce campioana CFR Cluj joacă o zi mai târziu contra nou promovatei U Craiova 1948. Dar iată cum arată programul primei etape al Ligii I:

Joi, 15 iulie

Ora 20,30: FC Botoşani – FCSB

Vineri, 16 iulie

Ora 18,3o: Sepsi Sfântu Gheorghe – Academica Clinceni

Ora 21,30: CFR Cluj – U Craiova 1948

Sâmbătă, 17 iulie

Ora 18,30: Gaz Metan Mediaş – CS Mioveni,

Ora 21,30: Universitatea Craiova – FC Argeş

Duminică, 18 iulie

Ora 18,30: UTA – Farul

Ora 21,30: Rapid -Chindia Târgovişte

Luni, 19 iulie

Ora 20,30: Dinamo – FC Voluntari

2
1

Articolul UTA – Farul se joacă duminică, 18 iulie! Vor sau pot amâna constănțenii partida de la Arad? apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*