UTA își întrerupe activitatea după ce mai multe teste PCR au ieșit neconcludente, meciul cu Botoșaniul – în pericol de a fi amânat!

Temerile utiștilor prind contur și asta pentru că mai multe teste PCR efectuate în această dimineață au ieșit neconcludente. Asta pe lângă confirmarea infectării cu COVID a fotbaliștilor Simos Roumpoulakou, Florin Iacob și Alexandru Benga și, din informațiile noastre, și a antrenorilor secunzi ai lui Laszlo Balint.

Prin urmare, clubul UTA a luat decizia inedită, dar normală, să sisteze antrenamentele. De fapt, este o decizie de o zi, cea de joi, când toată echipa se retestează. Dar iată anunțul oficial al clubului fanion al Aradului:

”În urma testării COVID susținute astăzi de componenții echipei noastre, trei jucători au ieșit pozitivi, este vorba de Florin Iacob, Simo Roumpoulakou și Alexandru Benga. În plus, câteva rezultate au fost neconcludente, cei în cauză urmând să fie retestați mâine. Ca măsură de precauție, clubul a decis să întrerupă activitatea echipei până la aflarea rezultatelor noilor teste”.

În aceste condiții, meciul cu FC Botoșani este în mare pericol de a nu se disputa conform programului, adică luni, 22 februarie, la ora 17,30. Vă reamintim că primii utiști diagnosticați cu COVID în acest „val” au fost antrenorul principal, Laszlo Balint și mijlocașul Cristian Bustea.

0
0

Articolul UTA își întrerupe activitatea după ce mai multe teste PCR au ieșit neconcludente, meciul cu Botoșaniul – în pericol de a fi amânat! apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*