UTA merge pe continuitate între buturi, Balauru și-a prelungit și el contractul

„Principalul” Laszlo Balint și Gabi Vasiliu, antrenorul cu portarii al UTA-ei, au stabilit să meargă pe același tandem între buturi și pentru sezonul ce urmează. După Florin Iacob și Dragoș Balauru și-a prelungit înțelegerea cu „roș-albii” până la finele sezonului 2021-2022.

Născut pe 11 noiembrie 1989 în Teleorman, goalkeeperul s-a remarcat la Voința Snagov, apoi a jucat pe prima scenă pentru echipele FCM Târgu Mureș, Universitatea Cluj și Viitorul Constanța. În 2014 a trecut la FC Voluntari, cu care a promovat în Liga I, iar în 2017 a reușit cele mai mari performanțe din istoria ilfovenilor, Cupa și Supercupa României. Experiențele ulterioare sunt Daco-Getica București, Levadiakos (Grecia) și Gloria Buzău, ale cărei culori le-a reprezentat până în februarie 2020.

De atunci a devenit fotbalistul „Bătrânei Doamne”, având în total 9 meciuri (unu în play-offul Ligii a II-a, două în Cupa României și 7 în Liga 1). A bifat în total 793 de miute și a încasat 7 goluri. Meciul de referință al lui Balauru în sezonul ce s-a încheiat recent a fost cel din play-out, de pe terenul celor de la Dinamo, când UTA a câștigat cu 1-0, portarul arădenilor având intervenții miraculoase, apărând – printre altele – și un penalty.

0
0

Articolul UTA merge pe continuitate între buturi, Balauru și-a prelungit și el contractul apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*